În ziua de 20 ianuarie, când Biserica îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Eftimie, un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului la Schitul Cireșoaia, care își serbează astfel ocrotitorul.
Deşi iarna nu şi-a pus pe deplin amprenta pe tâmplele îmbătrânite ale Cireşoaiei, protectorul său, bunul şi blândul Cuvios Eftimie cel Mare şi-a întins din nou braţele pentru a-şi oferi binecuvântarea celor care doresc să-i stea în preajmă astăzi, 20 ianuarie, când Biserica îl cinstește în mod deosebit.
Pe drumul pietros care şerpuieşte prin pădure spre micuţa mănăstire ocrotită de acest mare ascet, primii pelerini şi-au făcut apariţia .Sunetul toacei seamănă cu isonul unei cântări bizantine iar clopotele strigă la sufletele străbunilor să se pregătească pentru o nouă Sfântă Liturghie. Slujba hramului este un moment solemn pentru care micuţa obşte s-a pregătit din timp.
Ziua liturgică a debutat cu slujba Sfinţirii apei săvârşită lângă crucea comemorativă a eroilor, din curtea mănăstirii .
A urmat apoi slujba Utreniei succedată de Sfânta Liturghie savârşită de un sobor impresionant de 15 preoţi sub protia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu.
În timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniţi eroii români, în cinstea cărora s-a înălţat acest lăcaş de rugăciune, dar şi un număr de ierarhi şi preoţi care au plecat la ceruri dar au rămas în legătură cu obştea acestei mănăstiri prin rugăciunile lor.
La finalul slujbei părintele protoiereu Ioan a explicat importanţa Sfântului Cuvios Eftimie pentru creştinătatea ortodoxă şi a scos în evidenţă câteva din cele mai importante activităţi ale protosinghelului Claudiu Constantin Panţiru, stareţul acestui sfânt locaş, punând accent pe legătura strânsă pe care părintele o are cu eroii Cireşoaiei, el însuşi fiind nepotul unui erou.
A urmat cuvântul părintelui stareţ care în care a mulţumit tuturor pelerinilor pentru jertfa lor făcută pentru Sfântul Eftimie şi pentru eroii neamului, prin participarea la slujba hramului. Au fost aduse mulţumiri şi colaboratorilor care au contribuit la buna organizare a acestei sărbători.
În final s-a făcut tradiţionala fotografie a hramului în faţa bisericii, în stil maramureşean, apoi fiecare slujitor şi pelerin a fost invitat la agapa organizată prin dragostea şi strădania părintelui stareţ.
A fost o zi minunată, binecuvântată de Sfântul Cuvios Eftimie cu soare, în care strămoşii jertfiţi pe aceste locuri s-au bucurat din nou de rugăciunile Sfântului şi de dragostea slujitorilor acestui sfânt locaş care le ţin vie amintirea şi pomenirea. (Preot Văsâi Benone Paul)