Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voiovod Ștefan cel Mare - Hârja” a marcat Ziua Unirii Principatelor prin manifestări religioase, culturale și artistice.
Manifestări dedicate Uniri Principatelor Moldovei și Țării Românești, au avut loc și la Hârja. La poalele Carpaților de curbură, mai mulți beneficiari ai serviciilor sociale și medicale oferite de Asociația „Sf. Voiovod Ștefan cel Mare - Hârja” au fost implicați, încă de dimineață, la serviciile religioase dedicate acestei zile istorice, prin oficierea Sf. Liturghii, unde s-au impărtășit cu Sfintele Taine mai mulți vârstnici și copii dar, și prin săvârșirea slujbei de Tedeum și a Parastasului pentru Alexandru Ioan Cuza și pentru ceilalți făuritori ai Unirii Principatelor.
Ziua a continuat prin rostirea unor texte istorice de la 24 ianuarie 1959 de către Serg. Nicolae Rogoza, în vârstă de 94 de ani, veteran de război și beneficiar al Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja. Copiii Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul” al asociației de la Hârja, au realizat o hartă tricoloră cu documentele istorice, alocuțiuni importante ale acelor vremuri, având în mijloc tabloul cu Alexandru Ioan Cuza, pictat de copiii centrului în atelierul de pictură al instituției.
Hora Unirii a readus bucuria, zâmbetul și sentimentul unității de neam și de credință, prin a „da mână cu mână, cei cu inima română” mai mulți copii, vârstnici și angajați ai instituției, în curtea Așezământului social - filantropic (Pr. Ilarion Mâță).