Un bogat fără de nume, care nimic n-a muncit,
Nu ştia ce să mai spună când ţarina i-a rodit.
În loc ca să mulţumească Preabunului Dumnezeu
C-a trimis ploaie mănoasă pe ogor la timpul său,
În mintea lui egoistă şi în sufletu-i nevolnic
S-a înfiripat gândirea omului harpagonic:
„Strica-voi din temelie vechile mele hambare
Şi voi construi îndată un siloz enorm de mare.
Voi adăposti cu grijă toată avuţia mea,
Ca sufletului meu în iarnă să-i pot spune cam aşa:
Suflete, ai adunate bogăţii pentru mulţi ani.
Mănâncă, bea, te distrează, fă abstracţie de bani.
Viaţa trebuie trăită în huzur, pe cât se poate,
Că nu mă interesează ceea ce e după moarte.”
Însă Dumnezeu Cel veşnic, prin conştiinţa de sine,
Zice acestui nemernic un cuvânt de profunzime:
„Om nebun și nemilos, egoist cu nume rău,
Dumnezeu în asta noapte va lua sufletul tău.
Trupul tău lipsit de viaţă în pământ se va sfârşi,
Iară bogăţia strânsă, te întreb, a cui va fi?”
Răspunsul la întrebarea Lui Iahve către bogat
Nu ni-l spune Sfântul Luca, probabil nici nu l-a dat.
Dar nu-i important răspunsul, ci sentinţa lui Iisus,
Care, reluând cuvântul, aceste vorbe a spus:
„Aşa păţeşte cel care adună comori pe pământ,
Că nu va intra cu ele niciodată în mormânt.”
*Meditaţie la Duminica a 26-a după Rusalii
