În Duminica a IV-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda), Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie Baptismală în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești, Protopopiatul Moinești.
La acest ceas de comuniune liturgică, alături de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul s-a aflat soborul slujitorilor din care au făcut parte preotul Simion Anăstăsoaie, preotul Răzvan Țuglea, preotul Viorel Anăstăsoaie, preotul Viorel Dominte, precum și preoți din parohiile învecinate.
La momentul liturgic specific din rânduiala Sfintei Liturghii Baptismale, Preasfințitul Părinte Teofil a oficiat slujba Botezului pentru pruncul Dionisie Pădureanu, fiul preotului Teofan Pădureanu, slujitor la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești și corespondent Media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți în Catedrala Comăneștiului, Preasfințitul Părinte Teofil a vorbit despre însemnătatea primirii numelui de către cei care sunt botezați, numele fiecărui nou creștin fiind scris în comunitatea Bisericii și în cartea Împărăției Cerurilor:
„Am săvârșit astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o rânduială specială, o liturghie baptismală, așa cum se săvârșea în Biserica Primară. Și ați fost martori și dumneavoastră, v-ați rugat împreună cu noi, ca noul creștin, Dionisie, fiul părintelui Teofan și al prezbiterei Andreea, să primească marele dar al Botezului, pecetea darului Duhului Sfânt și Dumnezeiasca Euharistie și să fie închinat Domnului. El a fost așezat sub un nume creștin și sub protecția unui sfânt mare al Bisericii, Sfântul Dionisie. Și cred că părinții au avut o rațiune pentru care au ales acest nume, dar orice nume creștin, atunci când ieșim din apele botezului și murim pentru păcat și înviem pentru Hristos, se sfințește și devine un nume scris în Cartea lui Dumnezeu, în Cartea Împărăției Cerurilor. Astăzi, în Cartea Împărăției Cerurilor, a fost scris un nou nume”.
De asemenea, Preasfinția Sa a precizat faptul că cea mai importantă zi din viața unui creștin este cea în care a primit Sfânta Taină a Botezului. Patronul spiritual și Îngerul Păzitor devin ocrotitorii celui botezat de-a lungul întregii sale vieți:
„Ziua în care am fost botezați este ziua cea mai importantă a vieții noastre. Până la ziua când suntem chemați să continuăm călătoria dincolo în Împărăția Cerurilor, când trecem pragul veșniciei. Până atunci, ziua cea mai frumoasă și cea mai plină de lumină este ziua botezului. Și atunci când suntem botezați primim un Înger de lumină care să ne însoțească în toate drumurile vieții noastre și un Sfânt ocrotitor. Să ne cinstim cu multă bucurie sfântul ocrotitor pe care l-am primit la botez, și să nu uităm că Îngerul Păzitor ne conduce pașii”.
În finalul cuvântului său, referindu-se la semnificațiile duhovnicești ale pericopei Evanghelice ale acestei duminici (Ioan 5, 1-15), Preasfințitul Părinte Teofil a subliniat faptul că Taina Botezului mijlocește mai mult decât o vindecare trupească, ea așezând pe cel nou botezat în demnitatea de fiul al lui Dumnezeu după har și în calitatea de moștenitor al Împărăției Cerurilor. Ca membru al comunității ecleziastice, cel botezat devine mediu al conlucrării cu harul lui Dumnezeu pentru binele fiecărui mădular al Trupului lui Hristos:
„Dacă Duminica de astăzi, a patra după Sfintele Paști, Evanghelia Duminicii de astăzi, ne-am amintit de o frumoasă vindecare, pe care Iisus a făcut-o în Ierusalim la scăldătoarea Vitezda, și a întâlnit acolo un om paralitic care de 38 de ani stătea cu nădejde pe marginea apei, așteptând clipa când Îngerul Domnului să coboare și să miște apele, iar el să fure această binecuvântare a sănătății. Noi astăzi, din apele botezului, am luat cea mai mare binecuvântare pentru un nou prunc botezat, pentru Dionisie, și anume calitatea de fiu și moștenitor al Împărăției Cerurilor. [...] El a devenit fiu al Bisericii noastre, și îi dorim ca toate darurile pe care Dumnezeu le va așeza în acest nou prunc botezat, să fie înmulțite, sporite și de folos Bisericii, pentru că noi trebuie să nu uităm că darurile pe care le-am primit, trebuie să le înmulțim și să le oferim înapoi Bisericii”.
La final, Preasfinția Sa a dăruit pruncului botezat o icoană cu Sfântul Dionisie, patronul său spiritual, iar familia preotului Teofan și Andreea Pădureanu a oferit Preasfinției Sale, în semn de recunoștință pentru slujire și binecuvântare, un buchet de flori.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Melos Bizantin al Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești. (Pr. Valentin Băltoi)



