În orice timp și în orice loc, nu există ocupație mai de folos decât citirea Sfintei Scripturi. Aici se arată clar că poporul lui Dumnezeu n-a fost scutit niciodată de suferinţă. Şi, deşi cunoaştem vorba românească potrivit căreia „Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate duce”, totuşi Apostolul Pavel ne spune că se poate primi mai mult de atât. În Epistola a II-a către Corinteni, Apostolul Pavel spune:

„Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă”. (2 Cor.1, 8)

Deci se poate şi peste măsură şi peste puteri. Raţiunile lui Dumnezeu sunt neştiute şi nepătrunse.
Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă sobornicească, spune:

„Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme...”.

Vorbește și el, deci, de multe feluri de încercări, nu doar de una. Au amenințat viața omului nu doar coronavirusul sau ciuma, holera şi alte încercări ce au mai fost de-a lungul timpului și vor mai fi. Dar ce e important de reținut din cuvântul Apostolului Petru este afirmaţia finală – „pentru puţină vreme”. Ispitele nu vor dura o veşnicie! Sunt trecătoare. Providenţa divină va dăinui, pentru că prin vrerea ei toate se întâmplă. Nimic nu-i veşnic înafară de Dumnezeu, cu atât mai puţin încercările şi întristările!
De fiecare dată când omul se va raporta la Sfânta Scriptură, necazurile mari şi permanente se vor dovedi mici şi trecătoare. Întristările sunt
mult mai mici decât puterea lui Dumnezeu şi..., foarte important, mult mai mici decât puterea rugăciunii noastre.
Permanent în istorie, Dumnezeu, prin necazuri şi suferinţe, a învățat poporul care este voia Sa. Domnul nu și-a propus să omoare pe nimeni. Dacă voia să o facă, nu avea nevoie de coronavirus! Necazurile te ajută să creşti, de aceea trebuie să ți le asumi şi să lupţi cu ele valorificându-le pentru propria mântuire şi pentru mântuirea altora.
Ne doare că nu putem să ne rugăm în casa lui Dumnezeu, însă, să nu uităm că, în sens teologic, bisericile nu vor putea fi niciodată închise. Dacă s-a închis clădirea, nu înseamnă că s-a închis Biserica. Biserica este comuniunea de viaţă şi iubire a oamenilor cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt. Acesta nu se poate închide, nu dă faliment, nu intră în insolvenţă, nu se poate distruge şi nici anula. De ce? Pentru că este teandrică. Altfel spus, Biserica este instituția divino-umană de care se ocupă nemijlocit Dumnezeu.
Apoi, ne frământă întrebarea: ce trebuie să faci atunci când eşti cum nu vrei să fii?, adică trist sau îngrijorat, în necaz. Trebuie să te gândeşti la Dumnezeu! Şi aceasta se face în primul rând prin rugăciune. Cu atâta tehnologie şi internet poate că rugăciunea pare ceva anacronic, dar va rămâne suprema armă a omului, până la sfârşitul veacurilor. Doar aşa, în rugăciune, Îl cauţi pe Dumnezeu.
Omul are de multe ori tendinţa de a-I indica lui Dumnezeu ce să facă şi cum să facă, mai ales când timpurile sunt mai paşnice. Dar din când în când, Dumnezeu îi aminteşte creaţiei Sale cine decide, iar rugăciunea devine conştientă de această intervenţie a Creatorului.
Revin, așadar, la îndemnurile pastorale pe care vi le-am împărtășit când a început și în țara noastră să se acutizeze criza provocată de virusul ucigător Covid – 19: clerici sau mireni, să sporim rugăciunea, având încredințarea că Domnul Dumnezeu ne va asculta!
Fie ca Dumnezeu să ne dea răbdare și înțelepciune pentru a găsi soluții la multitudinea problemelor care vor apărea și de acum înainte în lupta noastră cu păcatul, dar și cu această molimă.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, așa cum am nădăjduit și noi întru Tine!