Dumnezeul-treimic și liber în Sine creează tot prin cuvânt,
Dând forme finite, în cer invizibil, și-n planeta numită Pământ.
Prin cer înțelegem pe îngeri sau duhuri, ființe pur netrupești.
Pământul înseamnă galaxii infinite, mulțime de corpuri cerești.
În lumea cerească, punând rânduială, pe îngeri în cete i-a pus,
Iar unul dintr-înșii, pe nume Luceafăr, căpetenie celor de sus.
Acesta prin sine vru să se urce mai presus de Cel Preaînalt,
Însă, de-odată, cu îngerii mândri din ceruri în vid au picat.
Căderea lor face ca iadul să-nceapă, și îngerii diavoli devin,
Lumina se stinge, răul încearcă să reintre în planul divin.
Mereu ispitește, deși nu există, să capete nume și sens,
Prin Cel Care Este Stăpân peste toate în spațiul galactic imens.
El știe Scriptura, cunoaște și legea, postește, e chiar achimit,
Un singur lucru nu poate s-accepte: să fie bun și smerit.
Când Domnul creează ființa umană, asemenea chipului Său,
Diavolul vine și-l ispitește, punându-i în minte duh rău.
Vicleanul de diavol pe om reușește să-l facă un rob aservit,
Dar Domnul veghează ca el să nu intre în sufletul său răvășit.
Când Logosul vine și se-ntrupează să scoată din moarte pe om,
Diavolul vine și-L ispitește, ca pe cel ce mâncase din pom.
Iisus îi arată că-i Domn peste toate și El e Stăpânul etern.
Diavolul zice: așa este, Doamne, dar eu duc pe om în infern.
Pervers și fatidic, rău-I arată că-n lume cresc spini și ciulini.
Îi zice, vicleanul: Îți dau lumea toată, dar vino și mie te-nchini!
De ce vrei tu oare să mori pentru lume, cinstind tuturor libertatea?
Acceptă-nvoiala și-apocatastaza, astfel vei evita moartea.
Iisus nu acceptă nicicum compromisul și zice la diavol așa:
Rămâi non-ființă, perversă satană, nu-ți pot defini firea ta.
Tu ești non-valoare, fetid întuneric și-n rău tu ești osificat,
În iadul cel veșnic, legat în tenebre, cu-ai tăi slujitori claustrat.
Deci, lupta morbidă se duce continuu în nevăzutul război.
În ea cad mulți oameni, făpturi fără suflet, până în ziua de-apoi.
Hristos nu ne-nvață ce-i răul în sine. L-ar defini inutil!
Însă trimite din cer energie în suflet curat de copil.
Când răul pătrunde în sufletul șubred ce strigă cu sârg la Iisus,
El vine și-l scoate, gonindu-l aiurea, și pleacă în loc nepătruns.
Gadara ne-arată cum Domnul ajută să scape pe cel posedat,
Sacrifică porcii, dar vindecă oameni, căci răul nu e surpat.
Doar când parusia marca-va sfârșitul acestui timp efemer
Creatul va trece prin actul katarsis și totul va fi numai cer.
Satana se-nchide în hăul său veșnic, fetid, urât, tenebros,
Non-comuniunea și ne-iubirea vor fi ce-a voit diabolos.
*Meditație lirică la Duminica a 5-a după Rusalii, Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei
