Luni, 4 aprilie 2016, Fundația ”Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău a continuat campania ”Autismul colorează diferit lumea” prin intermediul a două activități, menite să prezinte elevilor de la Colegiul Național „Ferdinand I” și de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” informații despre autism, despre integrarea copilului cu autism în învățământ, dar și cum putem comunica cu un copil diagnosticat cu autism, chiar dacă acesta nu are limbaj.
Luni, 4 aprilie 2016, Fundația ”Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău a continuat campania ”Autismul colorează diferit lumea” prin intermediul a două activități, menite să prezinte elevilor de la Colegiul Național „Ferdinand I” și de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” informații despre autism, despre integrarea copilului cu autism în învățământ, dar și cum putem comunica cu un copil diagnosticat cu autism, chiar dacă acesta nu are limbaj.
La Colegiul Național „Ferdinand I” , campania ”Autismul colorează diferit lumea” a fost organizată de catedra de religie, prin doamna profesor Gabriela Ciuche și s-a concretizat într-o dezbatere cu tema ”Eticheta ”autist” – un capăt de drum?”. Grupul de dezbatere a fost coordonat de doamna profesor Nicoleta Zărnescu. Participanții la dezbatere au fost elevi din clasele a XI-a și a XII-a. Membrii grupului de dezbatere și-au expus argumentele privind integrarea copilului cu autism în învățământul de masă versus integrarea în învățământul special. Cei prezenți în sală au avut posibilitatea să pună întrebări și să combată sau să susțină argumentele expuse.
După dezbatere, Ramona Stanciu, coordonatoarea Centrului de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian” a prezentat elevilor detalii despre situația integrării copilului cu autism în sistemul de învățământ, despre necesitatea îmbunătățirii acestui sistem pentru a putea răspunde nevoilor reale ale acestor copii speciali.
A urmat vizionarea filmului ”Zâmbete de cer senin”, realizat de echipa Fundației, cei prezenți având ocazia să observe cum se comportă copiii diagnosticatți cu autism, cât de mult lucrează la orele de terapie pentru a face progrese, dar și cât de frumoși, veseli și senini pot fi acești copii.
La finalul activității, Pr. Eugen Ciprian Ciuche a subliniat importanța integrării copilului cu autism în societate și cât de mult contează să oferim acestui copil special iubire și acceptare.
În a doua parte a zilei, s-a desfășurat workshopul de la Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, cu elevii clasei a VIII-a. Copiilor le-au fost prezentate informații despre comportamentul atipic al copilului cu autism, despre modalități de comunicare alternative și despre impactul diagnosticului asupra familiei. Apoi elevii au vizionat filmul ”Zâmbete de cer senin”.
„După vizionarea filmului, elevii au fost împărțiți în 5 grupe și au avut de lucrat la realizarea unui afiș privind acceptarea copilului cu autism. Afișele ne-au impresionat foarte mult, redând prin desene și mesaje îndemnul la integrare și nediscriminare a copilului cu autism”.
(Pr. Eugen Ciuche)