Blândul păstor ne prezintă că undeva pe pământ
Era un bogat anume lipsit de discernământ.
Zilnic el făcea paradă în luxoasele-i palate,
Purtând haine de porfiră numai o zi îmbrăcate.

Paradoxal, chiar la poartă, așezat pe un zăplaz,
Un sărac pe nume Lazăr își spăla suflu-n necaz.
Bietul om avea tot trupul acoperit de escare,
N-avea nici medicamente și nimica de mâncare.

Se mulțumea ca și câinii să împartă delicat
Câteva resturi de pâine ce s-aruncau din palat.
Când rănile purulente tot mai aprig îl dureau,
Veneau cânii de pe stradă și cu grijă le lingeau.

Într-o buna zi de toamnă săracul s-a pristăvit,
Trupul lui topit de boală cu pământ s-a învelit.
Sufletul, purtat de îngeri, transparent și diafan,
A fost așezat cu cinste în Sânul lui Avraam.

A murit apoi bogatul și în iad s-a îngropat,
Ridicându-și spre Cer ochii pe Lazăr l-a observat
Cum comunica cu sfinții și drepții din Paradis.
A prins atunci îndrăzneală și lui Avraam i-a zis:

„O, Părinte Avraame, am o mare rugăminte,
Fie-ți milă-acum de mine și pe Lazăr îl trimite
Ca degetul mâinii sale în apă să și-l înmoaie
Să îmi ostoiască chinul în această vâlvătaie.”

Ca părinte al credinței și tatăl filoxeniei,
Avraam ascultă glasul din tărâmul infamiei.
„Fiule, adu-ți aminte că viața pământească
Ai petrecut-o în chefuri și desfătare lumească,

În timp ce Lazăr săracul trăia în lipsuri trupești.
Acum el se desfătează, iară tu te chinuiești.
Însă, mai presus de toate, ascultă și ia aminte,
Că-ntre noi și voi de-acolo nu există nici o punte.

O prăpastie adâncă a fost săpată de voi,
Ca nici unul să nu poată să se-ntoarcă printre noi.
Dumnezeu este iubire, iar iubirea-i Dumnezeu!
El nu are părtășie cu nimic din tot ce-i rău.

Iadul în care te chinui înseamnă a nu mai fi,
Iară veșnica osândă, neputința de-a iubi.”
Auzind aceste vorbe bogatul totuși insistă.
Răbdător și plin de milă Patriarhul îl ascultă:

„Of, Părinte Avraame, vreau pe Lazăr să-l trimiți
În casa mea, moștenită de la bieții mei părinți,
Unde am cinci frați nevolnici, ce duc viață de huzur,
Să le spună despre mine și ce chinuri eu îndur.

Sper ca spusele lui Lazăr, încărcate de credință,
Să le schimbe obiceiul într-un timp de pocăință.”
Zise Avraam îndată, ca un înțelept părinte:
„Să citească și s-aplice toate scripturile sfinte.

Dacă împlinesc Scriptura în viața pământească,
Dobândesc cu siguranță odihna dumnezeiască.
A avea în duhul biblic nu înseamnă și a fi,
Dacă nu punem la mijloc a face prin a iubi!”

*Meditație lirică la pericopa evanghelică din Duminica a 22-a după Rusalii