Duminică, în ziua de 2 septembrie a Centenarului Marii Uniri, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” împreună cu colaboratorii săi ANTREC (Asociația Națională pentru Turismul ecologic și cultural) Bacău și Primăria Oituz, a organizat a XIV – a ediție a Festivalului Plăcintelor, a II – a ediție a Sărbătorii câmpenești a satului Hârja, loc pitoresc cu adâncă încărcătură istorică, unde localnicii s-au jertfit pentru neam și credință, demnitatea și integritatea neamului românesc în cele două războaie mondiale.
Organizarea evenimentului și-a dorit să refacă legătura cu satul de munte a celor ce s-au născut, crescut și copilărit în satul Hârja, oameni deosebiți plecați în lumea largă pentru a duce un trai mai bun și mai decent.
Pentru că nimic la români nu începe fără rugăciune, în sunet de toacă și în glas de slavă adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra hârjenilor și românilor din toată lumea, după terminarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, s-a oficiat o slujbă de mulțumire la debutul evenimentului, după care au urmat momentele de cântec și dans popular românesc, având pe scenă formații și ansambluri populare de pe Valea Oituzului și nu numai, precum Ansamblul instrumental 10 prăjini, Ansamblul de dans popular al Comunei Poduri coordonat de Alina Muncilă, Ansamblul Școlii nr. 1 Oituz coordonat de doamna Mândru, Ansamblul de dans popular Mocănașul a tinerilor din Hârja și Poiana Sărată coordonat de Mariana Petrescu, Ansamblul Agoria al comunității Elene Onești coordonat de Nicu Bulilete și multe alte voci tinere precum Larisa Lupu, Barote Andrada și Boacă Florina.
Dacă rugăciunea, portul și cântecul popular s-au întâlnit la Hârja, nu a putut lipsi vedeta festivalului, plăcinta tradițională poale-n brâu și alte preparate autohtone, ce s-au regăsit la standurile special amenajate în curtea Așezământului ”Sf. voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, acolo unde au concurat mai multe filiale ANTREC, brutării, patiserii sau persoane fizice, venite de aproape sau mai de departe, pentru cele mai bune și gustoase plăcinte.
Pr. Ilarion Mâță