Duminică, 13 noiembrie 2022, când este serbată Ziua Bibliei, este cinstit cel mai mare exeget al ei, Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei trei ocrotitori ai Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău. Cu acest prilej, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au organizat un şir de evenimente care l-au inclus şi pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, unul dintre sfinţii isihaşti comemoraţi anul acesta, împreună cu Sf. Simeon Noul Teolog şi Sf. Grigorie Palama.
În centrul evenimentelor a fost cateheza susţinută de către părintele Marian Gliga, în după-amiaza zilei de duminică, în cadrul căreia a prezentat viaţa şi învăţăturile acestui mare părinte isihast, model de vieţuire duhovnicească şi rugăciune neîncetată.
Înainte de prezentarea catehezei a fost rostit imnul acatist al Sfântului, iar cu acest prilej, fiecare credincios prezent la manifestare a primit câte o icoană cu Sf. Paisie, procurate cu sprijinul Sectorului de colportaj „Dionisie Exiguul” al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Mai amintim faptul că în cadrul Sfintei Liturghii de duminică a fost săvârşită o slujbă de mulţumire cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la hirotonia întru preot a părintelui Aurel Cîrlan, iar la sfârşitul acesteia, părintele Marian Gliga a felicitat părinţii împreună slujitori, dăruindu-le câte o Biblie din partea Sectorului de colportaj al Eparhiei, pe care îl reprezintă în calitate de coordonator.
Astfel, a fost omagiată Ziua Bibliei, instituită în anul 2006 printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, care are ca scop reamintirea datoriei morale şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în viaţa Bisericii și a credincioşilor.
După prezentarea catehezei, membrii Centrului de socializare al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” au mers împreună cu preoţii în Aşezământul social-filantropic şi cultural, unde au putut gusta din bucatele alese pregătite de famila Dr. Colibaba Adrian şi Carmen.
Zilele dedicate Sf. Cuvios Paisie de la Neamţ au fost încununate cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în biserica „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, marţi, 15 noiembrie, în ziua de prăznuire a sfântului.