Miercuri, 21 Mai 2025, în ziua pomenirii Sfinților și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, în Protoieria Sascut a avut loc un eveniment deosebit, desfășurat în contextul anului Omagial 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Române și al împlinirii a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic, moment la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de preoții și doamnele preotese din parohiile Protoieriei Sascut, autoritățile locale și credincioși.
Astfel, începând cu ora 16, evenimentul a debutat cu un cuvânt de deschidere și bun venit al părintelui protopop Alexandru Grigoraș:
„Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației noastre într-o zi de mare sărbătoare pentru Ortodoxia Universală atunci când îl prăznuim pe Împăratul întocmai cu Apostolii cinstit de către noi, Constantin cel Mare, împreună cu mama sa Elena, cei care au dăruit bisericii noastre libertatea de manifestare acum mai bine de 1700 de ani.
Pentru faptul că ne-am dorit ca în contextul împlinirii a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea să avem și în protopopiatul nostru un eveniment dedicat acestei mari lucrări de mântuire pe care Dumnezeu a săvârșit-o în istoria neamului omenesc, iată-ne astăzi aici împreună, adunați într-un cadru festiv și cultural, pentru a vedea cum poate aceste eveniment de la Niceea să aibă ecou în viețile noastre și ale parohiilor noastre."
Mai apoi cei prezenți au audiat o frumoasă conferință intitulată „Împăratul Constantin cel Mare și Sinodalitatea Bisericii în prima jumătate a secolului al IV-lea". Invitatul special al acestei zile a fost PC Pr. Nicolae Chifăr, Profesor Universitar Doctor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna" din Sibiu.
După momentul conferinței, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc punctul central al întâlnirii duhovnicești ce a constat în lansarea Volumului Monografic „Protopopiatul Sascut - Areal al Ortodoxiei Românești" ce îl are drept autor pe PC Pr. Ștefan Daniil Cerbu, referent în cadrul Protoieriei Sascut și preot slujitor la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Păncești.
Volumul, alcătuit de către Părintele Ștefan Daniil Ștefan, reprezintă o monografie a parohiilor din Protoieria Sascut și prezintă totodată detalii despre fiecare parohie în parte încă din momentul în care a fost înființată.
În momentele imediat următoare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și a felicitat buna organizare a acestei întâlniri, apreciind totodată munca și strădania părintelui Ștefan Daniil Cerbu în întocmirea acestei lucrări:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Aici, la Sascut este un protoiereu nou, dar vechi în activități, pentru faptul că aici preoții sunt destul de tineri și vă felicităm pentru această frumoasă unire și unitate și pentru evenimentul frumos la care am fost părtași astăzi!”
Seara s-a încheiat cu un concert de cântări Psaltice specifice Perioadei Penticostarului, interpretate de Corul "Diaconia" al Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Cuv. Parascheva" din Roman.
La rândul său, părintele Ștefan Daniil Cerbu a adus mulțumire Bunului și Atotmilostivului Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, Ierarhului pentru prezență și susținere în această realizare, Părintelui Profesor Nicolae Chifăr pentru îndrumare și ajutor, precum și tuturor celor prezenți:
„Înaltpreasfinția Voastră, vă mulțumim nu doar pentru prezența de astăzi ci și pentru toate sfaturile părintești pe care mi le-ați oferit din copilărie și până astăzi. Vă mulțumim pentru binecuvântarea pe care ne-ați oferit-o iar dumneavoastră, tuturor, vă mulțumesc pentru prezență și pentru sprijin și pentru purtarea de grijă!”
În cadrul acestui eveniment, Părintele Profesor Universitar Doctor Nicolae Chifăr a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim „Crucea Țării de Jos", cea mai înaltă distincție pentru clerici din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Pr. Apostu Ionuț Alexandru