Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub coordonarea părintelui inspector de specialitate, prof. dr. Adrian Alexandrescu, sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”, competiție dedicată disciplinelor Religie și Limba și literatura română.
Concurs așezat sub semnul excelenței, Olimpiada interdisciplinară ,,Cultură și Spiritualitate Românească” aduce împreună, an de an, copii și tineri, iubitori ai graiului românesc, turnat în slove de geniul creator al neamului, dar și pătrunși în inimi de iubirea inefabilă a lui Dumnezeu și de bucuria comuniunii și întâlnirii cu El în rugăciune. Aceștia au prilejul de a exprima atât sensibilitatea poetică din frumusețea divină oglindită în rațiunile lucrurilor, cât și simțirea prezenței de negrăit și mai presus de cuvinte a lui Dumnezeu în inima omului.
Anul acesta, Olimpiada interdisciplinară ,,Cultură și Spiritualitate Românească” a reunit, la Școala Gimnazială „Miron Costin” din municipiul Bacău, 216 elevi din 41 de unități școlare ale județului, dintre care 162 de concurenți la nivel gimnazial și 54 la nivel liceal. Împletind dragostea de cult cu cea de cultură, tinerii au concurat, timp de trei ore, în a-și dovedi măiestria și competențele, atât în analiza și comentarea unor texte literare de inspirație sacră, cât și în exprimarea trăirii autentice a spiritualității românești în contextul societății actuale. Efortul și perseverența elevilor spre cultivarea valorilor culturale, morale și spirituale creștine au fost evaluate de 54 de profesori de Limba și literatura română și de Religie, din școlile și colegiile băcăuane, care s-au remarcat prin activitățile didactice deosebite desfășurate și prin îndrumarea tinerilor, de-a lungul anilor, pe drumul anevoios al excelenței școlare și al desăvârșirii morale și spirituale.
Elevii clasați pe prima poziție la fiecare nivel de studiu vor reprezenta județul la etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”. Anul acesta, pentru elevii de gimnaziu, etapa națională va fi găzduită de Mănăstirea Putna în perioada 21 - 25 mai, iar cea dedicată elevilor de liceu se va desfășura în perioada 14-18 mai, la Deva, în județul Hunedoara.
(Prof. Adrian-Viorel Nechita)