Erudiție și bucurie duhovnicească în cadrul Olimpiadei Județene de Religie

 

Sâmbătă, 23 martie 2019, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,  sub coordonarea părintelui inspector de specialitate, prof. dr. Adrian Alexandrescu, s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Constantin Platon” din Bacău, etapa județeană a Olimpiadei de Religie Ortodoxă.

Evenimentul a debutat cu rugăciunea de binecuvântare a elevilor şi profesorilor. În alocuțiunea sa, părintele inspector a transmis tinerilor participanţi binecuvântarea părintească a Ierarhului, dar și îndemnul  de a cultiva principiile moral-religioase despre care au învățat la ora de religie, pentru ca acestea să le fie călăuze pe tot parcursul vieții.

În cadrul evenimentului didactic, elevi de gimnaziu şi liceu din județul Bacău au susținut un examen scris, cei mai buni calificându-se la etapa națională. În ceea ce privește metodologia olimpiadei, noutatea acestui an a fost reprezentată de introducerea etapei naționale și la nivelul claselor a V-a și a VI-a, acest lucru sporind interesul elevilor.

Olimpiada s-a dovedit un bun prilej de a evidenția strădaniile elevilor și participarea lor activă la ora de religie, precum şi devotamentul exemplar al profesorilor de specialitate în procesul didactic şi instructiv-educativ. Au fost înscriși 170 de elevi, care au obținut rezultate bune şi foarte bune. S-au remarcat elevii: Humă Daria Maria (clasa a V-a, Școala Gimnazială ”Constantin Platon” Bacău, prof. îndrumător Neculcea Manuela), Stoica Simina Georgiana (clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Ştefan Luchian” Moineşti, prof. îndrumător Hereş Elena), Turcu Anastasia Maria (clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”Ştefan Luchian” Moineşti, prof. îndrumător Hereş Elena), Busuioc Maria Teodora (clasa a VIII-a, Colegiul Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” Bacău, prof. îndrumător Gavriliu Veronica), Pavelescu Maria Alexandra (clasa a IX-a, Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” Bacău, prof. îndrumător Olteanu Loredana), Andronic Elena Denisa (clasa a X-a, Colegiul Naţional ”Grigore Moisil” Oneşti, prof. îndrumător Jupenschi Constantin Cornel), Olariu Andrei Cosmin (clasa a XI-a, Colegiul Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” Bacău, prof. îndrumător Gavriliu Veronica)  şi Chircu Cristiana (clasa a XII-a, Colegiul Naţional ”Dimitrie Cantemir” Oneşti, prof. îndrumător Cautiş Petrică), care vor reprezenta județul Bacău şi Arhiepiscopia  Romanului şi Bacăului la Etapa Națională.

Prin grija  Parohiei ,,Buna Vestire” din Bacău, reprezentată de părintele prof. Ionuţ Căsăneanu, fiecare tânăr participant  a primit, spre neuitare,  câte o iconiţă.

Etapa naţională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă se va desfăşura în perioada 1-5 mai 2019 la Oradea.

 

Prof. Adrian-Viorel Nechita

Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare” Bacău