Astăzi, 04 septembrie, un grup de 90 de tineri din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, însoțit de preoții responsabili cu activitatea catehetică în cele 6 protopopiate ale Eparhiei, sub coordonarea părintelui Daniel Marari, directorul Centrului Catehetic „Sfânta Parascheva”, a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din întreaga Europă, manifestare de amploare organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
La orele dimineții, cei 90 de tineri și însoțitorii de grup s-au rugat în Catedrala Arhiepiscopală alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a rostit rugăciuni de binecuvântare a călătoriei, apoi i-a îndemnat să mărturisească specificul etosului moldav, cu prilejul acestei întâlniri interculturale și interetnice.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga Europă se desfășoară la Cluj-Napoca în perioada 04-07 septembrie, sub genericul „Împreună pentru viitorul Europei” și se înscrie în calendarul manifestărilor cultural-religioase organizate cu prilejul declarării acestui municipiu drept Capitală Europeană a Tineretului. Evenimentul este o premieră pentru întreaga lume ortodoxă, la acesta fiind așteptați să participe peste 6000 de tineri.
La această întâlnire vor fi prezenți tineri din fiecare eparhie din țară, la care se vor adăuga tineri din Republica Moldova, din Rusia, Grecia, Ucraina, Georgia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Finlanda, Albania, precum și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina.
Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc în această seară, la ora 18.00, în Piața Avram Iancu, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care vor adresa cuvinte de binecuvântare tinerilor prezenți.
Programul celor patru zile dedicate întâlnirii include atât manifestări cultural-artistice, educative, ecologice, conferințe, dialoguri cu tinerii, workshop-uri tematice stradale, concerte de muzică ușoară, folk și populară, cât și activități religioase specifice.
Tinerii din Eparhia Romanului și Bacăului sunt așteptați să se întoarcă luni, 07 septembrie, prilej cu care vor fi întâmpinați la Catedrala Arhiepiscopală din Roman de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și vor putea să își împărtășească impresiile și trăirile născute din această participare.