Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman au evocat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în cadrul mai multor manifestări desfășurate pe parcursul săptămânii premergătoare Zilei Naționale.
Astfel, în data de 24.11.2017, la Cercul Militar Roman, corul Laudamus, format din elevi ai
instituției, a interpretat o suită de imne patriotice în cadrul spectacolului ,,Unirea prin suflet de copil”, organizat de către Centrul Militar Județean Neamț, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
În ziua de 26.11.2017, la Bacău, la Muzeul de Artă Contemporană ”George Apostu” din Bacău a avut loc lansarea Programului național ,,Centenarul Marii Uniri”, la care, coordonați de profesorul Gheorghe Gozar, elevii au interpretat un program format din piese ce animau conștiința națională acum un secol, în așteptarea împlinirii unității naționale.
O manifestare complexă a avut loc pe data de 29 noiembrie a.c., în sala de festivități a Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman, unde, în cadrul unui program variat, coordonat
de profesor Gabriela Tizu, s-a prezentat însemnătatea actului de la 1 Decembrie 1918, s-au recitat versuri prin intermediul cărora s-a proslăvit actul unirii, s-a jucat o scenetă, iar corul a contribuit, prin intervenții inspirate, la o serbare deosebit de variată, în care au fost implicați în jur de 70 de elevi.
”Ne dorim ca prin prezența la aceste evenimente importante pentru dezvoltarea conștiinței naționale în rândul beneficiarilor primari ai educației, elevii noștri să ducă mai departe
învățăturile primite din așezământul nostru de educație, și, în final, să mărturisească faptul că Biserica, în tinda căreia își desăvârșesc educația, rămâne, după cum spunea Mihai Eminescu, adevărata mamă a neamului nostru. Totodată, mulțumim Înaltpreasfințitului părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântarea acordată în vederea implicării în cadrul unor veritabile momente de apostolat al educației conștiinței naționale” a declarat pr. Ionuț Amărinii, directorul instituției de învățământ.