Date biografice:

S-a născut la data de 9 iunie 1939 în localitatea Cucuieți, com. Dofteana, jud. Bacău. Binecredincioșii săi părinți, Petru și Ioana, i-au dat la botez numele Filofteia.

Între anii 1946-1950 a urmat cursurile școlii primare din satul Cucuieți, comuna Dofteana.

În anul 1951 a intrat ca viețuitoare în Mănăstirea Bujoreni, jud. Vaslui.

În anul 1954 a absolvit Școala Elementară de 7 clase din Șerbănești (Tecuci).

Între anii 1954-1957 a urmat cursurile Școlii monahale în cadrul mănăstirii.

În primii ani de viețuire monahală a trecut prin toate ascultările, apoi a fost rânduită ucenică la stăreție în timpul maicii starețe Paraschiva Avram.

La data de 6 decembrie 1958 a fost tunsă în monahism primind numele de Cristofora. În perioada care a urmat a îndeplinit ascultarea de ajutor de econom.

În toamna anului 1960, în urma aplicării Decretului 410 din 1959, mănăstirea a fost închisă, iar maicile au fost obligate să părăsească sfântul lăcaș. Greutățile pe care le-au avut de înfruntat în anii de prigoană sunt greu de imaginat și nu se pot descrie cu ușurință în cuvinte. Începând cu lipsa unui adăpost și a hranei, prigoana și interogatoriile organelor de miliție au fost cele mai grele încercări. S-a retras în satul Viișoara unde, cu mari sacrificii, a reușit să-și construiască un mic adăpost din nuiele și lut. Fiind spre sfârșitul toamnei, lutul nu a reușit să se usuce, iarna ce a urmat fiind nevoită să trăiască între pereții plini de promoroacă. În toți acești ani a lucrat covoare în baza unei autorizații obținute de la stat.

În anul 1968 se alătură părintelui Isaia Țugurlan care, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Partenie, episcopul Romanului, s-a angajat să reînființeze și să refacă Schitul Runc, aflat în stare avansată de ruinare. Treptat, în jurul maicii starețe s-au adunat 10 viețuitoare. Timp de 9 ani s-a muncit din greu pentru refacerea schitului: s-au renovat chiliile vechi; s-au construit altele noi; s-a amenajat paraclisul și s-a renovat biserica mare până la faza de pictură. Fără să ia nimic din agoniseala atâtor ani de muncă, în anul 1977, maica stareță cu întreaga obște l-a urmat pe părintele Isaia care s-a reîntors la mănăstirea sa de metanie, Bogdana, grav avariată de cutremurul din 4 martie. Aici, după Decret, a funcționat timp de 15 ani un cămin pentru persoane cu afecțiuni mintale care, doi ani, mănăstirea a fost destinată taberelor pentru copii. Din bunurile deținute de mănăstire în anul 1960 n-a mai rămas nimic, iar ultimii deținători ai mănăstirii au lăsat un pat de fier, defect, și o jumătate de pătură. Nici vorbă de alte lucruri. Din nou fără hrană, fără niciun sprijin, în mijlocul unor ruine. Aici, deși aparent existau vechile clădiri, în realitate, totul era distrus: biserica mare a cărei turlă stătea gata să se prăbușească; paraclisul transformat în sală de petreceri; clădirile și zidul de incintă, pe anumite porțiuni, ruinate; biserica din cimitir-un morman de lemne unele peste altele. Înfruntând lipsurile de tot felul, presiunea și amenințările organelor de stat ateiste, cu eforturi de neimaginat, părintele Isaia Țugurlan, maica stareță Christofora Hârjabă și obștea formată în jurul lor au reușit să refacă tot ceea ce era distrus și să dea mănăstirii o înfățișare nouă. Datorită calităților deosebite ale maicii starețe de a duna în jurul ei tinere doritoare de mântuire și de a le îndruma și forma ca monahii, obștea Mănăstirii Bogdana a fost într-o continuă creștere încă din anii comunismului.

Din anul 1990, când mănăstirea și-a recăpătat statutul oficial de funcționare, maica stareță a fost recunoscută în această calitate pe care, de fapt, a avut-o când a reintrat în mănăstire. Creșterea numărului de viețuitoare a însemnat o altă etapă de organizare presupunând proiectarea de noi chilii, ateliere și alte construcții necesare unei bune viețuiri, precum și o biserică pentru iarnă. Sub influența timpului și a factorilor de mediu degradările au început să apară. Se impunea o intervenție de amploare asupra întregului ansamblu de clădiri. În anul 2000, în timpul pregătirilor pentru această intervenție, maica stareță și părintele Isaia au fost scoși la pensie, însă ei n-au încetat să muncească, la fel ca și mai înainte. Maica Stareță a fost reangajată în același an, în luna septembrie. La scurt timp, părintele Isaia s-a mutat la cele veșnice (8 aprilie 2001). Atunci tot greul a trecut pe umerii maicii starețe, sub îndrumarea căreia s-au definitivat lucrările de construcție începute în gospodărie: bucătărie, magazie, hambar, grajd, fânărie și s-au desfășurat lucrări de întreținere curentă. Biserica de lemn din cimitir a fost restaurată și i-a fost refăcut acoperișul din șindrilă. A fost renovată clădirea stăreției în anul 2010 și s-a refăcut rezervorul și instalația de alimentare cu apă a mănăstirii. De asemenea, s-a înlocuit cablul pentru toată instalația electrică din cadrul mănăstirii. În același timp, într-un corp de chilii existent, s-au făcut amenajările necesare epntru înființarea unei bolnițe unde, în decursul timpului, s-au bucurat de îngrijirea fizică, alinarea durerilor și mângâiere sufletească multe persoane aflate în suferință, atât din rândul personalului monahal, cât și persoane civile.

În anul 2009 postul de stareță a fost retras.

La dorința obștii, maica stareță a activat în continuare, lucrând necontenit și veghind zi și noapte la bunul mers al mănăstirii. 

Începând din anul 2014 s-au derulat continuu ample lucrări de renovare, consolidare, recondiționare și înlocuire a învelitării de pe întreg ansamblul de construcții: biserica mare, clopotnița, paraclisul, biserica de iarnă și corpurile de chilii. De asemenea, a fost restaurat și consolidat tot zidul de incintă, a fost refăcut gardul și porțile de la biserica de iarnă și pavate toate aleile.

În ziua de 22 septembrie 2022, când Biserica pomenește pe Sf. Ierarh Mc. Teodosie de la Brazi, Episcopul Romanului și Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Arhiepiscop al Romanului și Bacăului a instalat noua stareță a Mănăstirii Bogdana, în persoana monahiei Mihaela Radu. Cu acest prilej, preacuvioasa maică stavroforă Christofora Hârjabă a fost distinsă pentru întreaga activitate, însumând peste 72 de ani de monahism, dintre care 45 ca stareță, cu ce mai înaltă distincție a eparhiei, prin oferirea Crucii Țării de Jos. Mai mult decât atât, ea a fost numită proinstareță a acestei mănăstirii, fiind prima de acest fel în cei 600 de ani de existență a acestei eparhii.

Joi, 23 mai 2024, la vârsta de 85 de ani, preacuvioasa maică stavroforă Christofora Hârjabă a fost chemată de Hristos Domnul, Mirele Ceresc, la veșnicele lăcașuri cerești pentru care s-a nevoit întreaga viață pe care și-a închinat-o lui Dumnezeu, asemenea fecioarelor celor înțelepte.

Dragostea, cinstea, prețuirea și ascultarea sunt prinosul de recunoștință pe care noi, obștea mănăstirii Bogdana, le aducem maicii starețe pentru tot ceea ce a făcut cu atâta însuflețire pentru creșterea și îndrumarea noastră duhovnicească, iar meritele sale pentru contribuția pe care o are, alături de părintele Isaia, duhovnicul nostru, la refacerea mănăstirii sunt de necontestat.

Dumnezeu să o odihnească în pace!