În cea de-a patra duminică din Postul Paştelui, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare de către părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, alături de un mic sobor de preoți slujitori.
Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele arhimandrit Pimen Costea, care a vorbit celor prezenți despre dialogul dintre Hristos și tatăl credincios, din care rezultă vindecarea mântuitoare a fiului bolnav.
Ne apropiem și coborâm împreună cu Hristos Domnul spre una din cetățile din proximitatea muntelui Tabor din apropierea acestui munte și acolo privim undeva de departe și suntem martorii unei dispute, a unei gâlcevi generate de o neînțelegere, protagoniștii fiind ceilalți nouă apostoli ce au rămas în cetate. Aceștia încercau să îi lămurească pe farisei și pe cărturari de anumite lucruri ce țineau de învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Apropiindu-se, firește, Mântuitorul Hristos îi întreabă: Despre ce anume discutați între voi atât de aprins? Răspunsul ne-am fi așteptat să vină de la unul dintre apostoli sau de la un oarecare învățător al iudeilor, dar dimpotrivă răspunsul vine de la un tată măcinat de durerea suferinței fiului și care, îngenunchind în fața Mântuitorului Hristos, îi mărturisește necazul său precum că nu mai poate suporta această suferință a fiului care este rău chinuit de un diavol și care în încercările sale de a-l pierde, îl aruncă deseori în foc și în apă. Tatăl îl roagă spunând: De poți ceva, te rog, ajută-mi! Iar răspunsul Său, poate oarecum neașteptat: De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede! Iar tatăl îi răspunde: Cred Doamne, ajută necredinței mele! Imediat, Hristos îl cheamă pe copil, care este îndată vindecat!
Părintele vicar a explicat și despre taina rugăciunii pentru aproapele, care îți cere timpul tău ca rugăciune de ajutor pentru neputința sa existențială.
Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu! M-am gândit de multe ori de ce omul simte nevoia să roage pe cineva să se roage pentru el? De ce simte această pornire lăuntrică? Să pui în spatele cuiva o sarcină care nu îi aparține. Ai un motiv anume? Urmărești un scop anume? Sunt trei posibilitățile la care ne-am putea gândi pentru a ne răspunde. Unul: fie suntem leneși și nepăsători de mântuirea noastră și atunci luăm sarcina neputințelor noastre și o punem în cârca cuiva și îi spunem: Roagă-te pentru mine. Sau poate din smerenie. Faci acest lucru pentru că tu îl faci la rândul tău și pentru că dorești ca rugăciunea ta să fie întărită de aportul altei persoane față de care nu știi foarte multe, dar nici trăirea lui, necunoscând-o îl aduci ca sprijin. Un proverb popular spune: Gardul cu multe proptele cu anevoie se năruie. Și atunci îi rugăm pe ceilalți să fie susținătorii rugăciunii noastre și cauzei noastre în fața lui Dumnezeu. Este și cazul Evangheliei de astăzi. Tatăl merge pentru a-l ruga pe Hristos pentru copilul său și nu copilul pentru sine, care era în incapacitatea de a se ruga.
Părintele Pimen Costea a oferit ca alternativă la păcat, postul cel desăvărșit și rugăciunea inimii.
Rugăciunea trebuie intensificată, iar postul trebuie întețit. Postul înseamnă pentru mulți o simplă abstinență de la alimente. Sunt multe afirmațiile biblice care ne spun că postul care se rezumă doar la atât este echivalentul unei diete și nimic mai mult. Postul trebuie să fie înfrânare, iar înfrânarea are o componentă cu totul și cu totul specială. Înfrânare înseamnă oprire de la orice ar pute să te vatăme și să te atace. Înfrânează-te, așadar, în a privi ceea ce nu îți este ție spre sănătatea sufletului. A-ți înfrâna urechile de a auzi ceea ce ar putea să te deturneze de la scopul și drumul tău către Dumnezeu. A-ți înfrâna limba în a nu rosti cuvinte ce ar putea vătăma, ucide sau răni pe celălalt. A-ți înfrâna pornirile mâinilor și a picioarelor în a nu te duce și a nu lucra ceea ce ar putea să te facă să fii neom, adică a-ți înfrâna și a-ți controla îndeaproape gândurile în așa fel încât ele să cugete și să macine doar sămânța cea hrănitoare, săditoare a cuvântului din moara conștiinței tale. Doar aceea să facă parte din ceea ce tu ar trebui să faci! Și sămânța cea mai roditoare dintre toate este rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!
La slujbă au participat numeroși credincioși romașcani. Mulți dintre aceștia au asistat la Sfânta Liturghie în curtea Catedralei „Sf. Cuv. Parascheva”. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei romașcane. (pr. Daniel Marari)
