Mica obşte de maici de la Schitul "Sf. Părinți Ioachim şi Ana" de la Iteşti a avut în a doua zi de Crăciun bucuria de a-l avea ca oaspete pe IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Prezent la Iteşti în ziua de prăznuire a Sf. Nicodim de la Tismana şi a Sf. Eftimie Mărturisitorul, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți şi diaconi, sub protia pr. arhim. Nicodim Bițic, consilier eparhial şi duhovnic al maicilor din obştea acestui aşezământ monahal. Credincioşii care s-au alăturat soborului şi maicilor de la Iteşti s-au bucurat de tihna pe care o pot găsi pe aceste meleaguri binecuvântate. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a apreciat frumusețea "familiei care se constituie în Biserică, adunând în jurul Potirului-Hristos cu mic cu mare pe cei care iubesc pe Dumnezeu şi Biserica Sa." Felicitând pe pr. arhim. Nicodim Bițic care şi-a serbat sfântul ocrotitor, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului, sub oblăduirea căreia se află schitul de la Iteşti. Maicii Starețe, Monahia Chiriachi Chiper, chiriarhul i-a dăruit un volum al Anuarului liturgic şi tipiconal pentru anul 2017, în ediția apărută cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, la Editura Institutului Biblic şi de misiune al BOR. Lucrarea cuprinde atât calendarul, cât şi informații legate de organizarea canonică şi administrativă a Bisericii Ortodoxe. Copiii prezenți la slujbă, după ce au colindat, au primit din partea ierarhului daruri, binecuvântare şi încurajări spre a creşte frumos, iubind pe Hristos. (Mioara Ignat)