Cel făurit din praful Terrei, numit de Dumnezeu Adam,

Purta-va-n el lumina vieții, ca dar al Lui din neam în neam.

Iar când a fost plinirea vremii, în timpu-acesta curgător,

Trimis a fost Ioan profetul ca înainte-mergător.

 

Acesta nu era Lumina, ci doar un simplu făclier

Și a venit s-arate lumii Hristosul coborât din cer.

Ioan purta Lumina-n suflet, trăind viață de ascet.

El este ultimul din dyptic având mandatul de profet.

 

Lumina cea adevărată, venită-n lume ca Logos,

Prin întrupare primi nume, acela de Iisus Hristos.

Lumina străluce în tot omul, creat frumos, cu suflet viu,

Iar la cădere-și cată chipul să-l facă iarăși străveziu.

 

Lumina revenită-n lume, deși în lume ea era,

Dar omul căzut în tenebre, cu ochi trupești n-o distingea.

Cel Preaînalt păstră-ntre oameni un neam ales și virtuos,

Ca prin acesta să coboare în lume, ca Iisus Hristos.

 

Într-ale Sale El venit-a, însă ai Săi nu L-au primit,

Dar cei ce L-au primit pe Dânsul, viața lor și-au mântuit.

Prin El tot omul dialogic nu va mai fi un solitar,

Că i s-a dat din nou putința de a fi Om nou născut prin har.

 

A se renaște întru Dânsul, înseamnă-n duhul a trăi,

Că moartea deveni un paște spre veșnicia lui a fi.

Când Logosul se întrupează , izvor de har și adevăr,

A Tatălui văzut-am slavă, toți cei ce am gustat din măr.

 

Ioan mărturisea prin Duhul că e nimic față de El,

Deși din veci născut din Tatăl, lumii-L prezintă ca un Miel.

Iisus veni să mântuiască, purtând iubirea pe calvar.

Din plinătatea Lui, prin veacuri, noi am primit har peste har.

 

Prin Avraam avem credința; prin Iisus simțim iubirea;

Apostolii ne dau nădejdea că Tatăl ne dă mântuirea.

Iar toți cei renăscuți printr-Însul, pe vița lui fiind grefați,

Zidim Biserica măririi, numindu-ne surori și frați.

 

În dipticele ei rămânem cu toți din veac și moși-strămoși

Nutrind nădejdea că în ceruri vom deveni și noi hristoși

 

*Meditație lirică în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Genealogia Mântuitorului