Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia Solonț, Protopopiatul Moinești, au continuat cursurile școlii de vară, în săptămâna 15-18 august 2022.
Luni, 15 august 2022, la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Solonț, elevii și voluntarii proiectului educațional au participat la Sfânta Liturghie, primind Sfintele Taine și cântând imnuri închinate Praznicului Maicii Domnului.
În zilele următoare, sub atenta grijă a doamnelor profesoare Gherasimescu Tamara și Dudău Maria, au realizat cruciulițe utilizând tehnica quiling, au participat la o dezbatere pe tema prieteniei și au aflat mai multe informații despre Sfinții Martiri Brâncoveni și sfinții zilei, prin activitatea dlui profesor de Religie, Chira Nicolae, directorul Școlii Gimnaziale Măgirești și a tânărului student, Moței Constantin Cătălin.
Cu implicarea pr. Matei Victor, a pr. Moței Constantin Marius și a domnului prof. Dudău Costel, directorul Școlii Gimnaziale Solonț, elevii au mers pe urmele sfinților botoșăneni la Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Coșula și la Mănăstirea Zosin, unde au fost primiți cu căldură și ospătați cu bucate alese, gătite cu dragoste după drumul lung, vizitând frumoasele oaze de rugăciune și pace. Aflați pe tărâmul poetului nepereche, elevii au vizitat Memorialul de la Ipotești, unde au aflat mai multe taine din viața „Luceafărului poeziei românești”, așa cum mărturisește primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, prin implicarea dnelor profesoare Codreanu Tili și Bunduchi Mirela!
De asemenea, elevii au participat la Taina Sfântului Maslu, săvârșită de pr. Matei Victor Nicolae de la Parohia Leontinești, împreună cu pr. Moței Constantin Marius, primind darul și binecuvântarea vindecării sufletești și trupești din partea lui Dumnezeu!
Activitățile liturgice și catehetice vor continua în fiecare sâmbătă, începând cu ora 17.00, pe tot parcursul anului școlar!