Miercuri, 25 ianuarie 2023, a avut loc o nouă întâlnire catehetică destinată tinerilor din liceele băcăuane.
Activitatea a avut loc la Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” al Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău și a fost organizată de ASCOR Bacău și Departamentul pentru Tineret al Arhiepiscopiei.
Întâlnirea a început cu săvârșirea slujbei Acatistului „Sf. Ierarh Grigorie Teologul” și a continuat cu dialogul dintre tineri și invitatul săptămânii. Tema, „Rugăciunea, prilej de dialog cu Dumnezeu!” a fost prezentată de Pr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar, iar discuția a fost moderată de către Pr. Justinian Cimpoeru. Sfinția sa a vorbit despre importanța rugăciunii în viața personală și despre modul în care trebuie receptată corect dogma Sfintei Treimi. Discuția a evoluat și a fost atins subiectul slujirii aproapelui, fapt care a atras atenția participanților deoarece majoritatea se implică în activitățile de voluntariat ale Bisericii și au dorința de a lucra virtuțile, devenind făclii ale faptelor bune.
Spre finalul activității, au fost adresate câteva întrebări care au sublinitat nevoia metanierului în realizarea rugăciunii, încrederea pe care trebuie să o avem în oameni și conținutul rugăciunii „Tatăl nostru”.
„Am înțeles că rugăciunea este medicamentul sufletului și prin faptul că în fiecare seară ne amintim de Dumnezeu și-L chemăm printr-un simplu, dar profund „Doamne miluiește-mă", realizăm primii pași spre relația noastră cu El.” (Andreea, participantă)
Următoarea întâlnire va avea loc joi, 2 februarie, la Paraclisul „Sf. Ioan Botezătorul” din cadrul Colegiului Economic „Ion Ghica” din Bacău.
(Vlad Țuțurlan)