Astăzi se împlinesc 7 zile de la nașterea în ceruri a Părintelui Dumitru Toflea, preotul care ne-a învăţat prin suferința purtată cu demnitate pe Crucea vieţii, că preoţia e o lacrimă sau lacrimile dau naștere preoției...
Tot astăzi este Duminica Vameșului şi Fariseului, începutul Perioadei Triodului și odovania Praznicului Întâmpinării Domnului Hristos.
Duminica (Vameșului și Fariseului) ne conduce spre Perioada Triodului, spre timpul tainic al Postului Mare, o trecere prin sinele personal și spre o lepădare de sine prin pocăință și purtarea Crucii, un timp în care căutăm și regăsim Învierea sufletului prin harul Duhului Sfânt dăruit nouă la Botez ca roadă a Învierii lui Hristos-Dumnezeu.
Medităm la clipele ce le trăim în Biserica lui Hristos spre mântuirea sufletelor noastre. Trăim tainic în Biserică viața dăruită de Creatorul vieții.
Atenția însă a fost îndreptată zilele acestea spre modelului de viață pe care l-a oferit Preotul Dumitru Toflea.
Se cuvenea să tăcem, însă pilduitoarea sa viață şi ascultarea de a face cunoscute aceste gânduri dau ştire glasului lăuntric despre fratele nostru preot.
Un preot de țară care a crescut în sufletul său floarea aleasă a răbdării suferinței ani întregi: "Dup-o viață virtuoasă, dar plină de suferinți,/ A fost chemat de ' mpăratul să-l aşeze între sfinţi./ Trupul lui topit de boală se pune în cimitir,/ Și va fi cinstit de semeni, cum cinstesc pe un martir...", ne spune Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Răscolitoare şi îndrăzneţe cuvinte cu referire la un preot de țară spuse de ierarhul nostru pentru colegul său de seminar, însă dureros de adevărate. Cuvintele adevărate născute din suferința unui preot martir din secolele 20-21. Preotul Dumitru Toflea a predicat în parohia Blidar, Biserica "Sf.Gheorghe", vreme de 42 de ani, biruința răbdării în suferință, a predicat unei categorii de oameni "martiri", creștini ce dis-de-dimineață merg la dializă, aşezaţi pe altarul de suferință, unde sângele curge pentru a se curăți de toxinele dăunătoare, odată cu această curăţire se scurge şi suferința atâtor inimi din ei şi familiile lor... Modelul predicat de preotul Dumitru este așezat pe aceeași pagină cu cei îndurerați şi împunşi cu acele spitalelor, pentru ca, prin Crucea lor, noi să privim soarele sau să trăim perioada Triodului, a Penticostarului, a Octoihului cu pace.
Când am primit apelul telefonic al colegului său, părintele Ioan, că „la ora 5.15, preotul Dumitru s-a născut pentru Viaţa Veşnică..." m-am gândit la Dreptul Iov, ca să aflu mai târziu că el se născuse pe 6 mai, zi închinata Dreptului Iov.
Părintele Dumitru ne-a învăţat despre Golgota, într-un mod pedagogic unic: trăise Golgota în inima sa, cum curge și cum izvoraşte viață din Crucea lui Hristos veșnic. Biserica lui Hristos naște martiri și sfinți până la sfârşitul veacului. Ochi să avem să vedem suferința și mărturisirea tainică a fiilor Bisericii astăzi în țara noastră, dar și în Siria, Etiopia...
Fie ca suferința acestora să nu fie zadarnică, ci bucurie a Învierii, fie ca părintele să devină model al bărbăției martirice pentru cei încercați de necazuri și dureri înăbușite în noapte.
Fie ca nesomnul său să fie model de canon și rugă pentru mulți, cei iubitori de isihie și liturghie, iar cateheza să fie model în predica noastră.
Ziua înmormântării este o zi de Paște, o zi de trecere din lumea efemeră în cea de dincolo, o zi unde au venit, de aproape sau de departe, prietenii călăuziţi de acelaşi epitrahil al lui Hristos și lumină a vieții.
Ziua de marţi, ziua prohodirii preotului Dumitru a grăit despre puterea prieteniei de seminar și nu numai. A grăit prin prezența firească a doi ierarhi colegi ce au cuvântat din viața pilduitoare a elevului de seminar, teologului și preotului căsătorit și familia parohială. Cine a trăit viaţa de seminar cunoaște cuvântul "coleg de seminar". Această stare am trăit-o mulți preoţi în prezenţa Părintelui Dumitru care a chemat prin duhul său pe colegii săi în viaţă: ierarhi, preoţi, prieteni, fii și fiice duhovnicești. În această haină colegială a durerii s-au îmbrăcat doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Părintele nostru Arhiepiscop Ioachim şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie al Tomisului, care, împreună cu cei treizeci de colegi, s-au rugat pentru sufletul său și au transmis colegialitatea preoției de seminar...
Spunea Sfântul Grigorie Teologul: „Nu-ți întinde mâinile tale la Cer, ci la mâinile săracilor. Dacă îți vei întinde mâinile la cele ale săracilor, vei apuca vârful Cerului”.
Ce sărăcie mai mare decât mâinile săracului mort, ale celui care a prins Cerul cu degetele nevăzute ale inimii... Ce bogăţie mai mare este ca braţele bolnavului suferind, străpuns de acele zilnice ale tratamentului medical; să ne gândim şi la cei suferinzi de cancer, diabet, viroze, operații, gripe severe, accidente, la copii bolnavi sau părăsiți, la tot sufletul întristat și neajutorat...
Taina nevăzută a neînsufleţirii corpului, însă martor al faptului că Cerul a trăit în el, a suferit Cerul sufletului că o boltă iconografică în trup, prin mâinile preotului, ca slujitor al Arhiereului Veşnic...
Un prieten, când este mereu lângă tine, face ca suferinţa ta să pară mai uşoară, fiind copărtaş suferinţei tale.
Astfel, că o mamă, soţia preotului a devenit Simon din Cirene.... Preoteasa Sofia a devenit înger păzitor al preotului Dumitru, născut a doua oară de suferință, precum a dreptului Iov... Suferinţa este ca o floare ce înfloreşte înainte de ofilirea ei, ca un cântec de lebădă; suferința o găseşti în adierea clipelor, ca nişte frunze pe lângă care treci de multe ori nepăsător....
Suferinţă din viaţa preotului are și copilăria și maturitatea ei, greu înţeleasă de mulți păstoriți... Doar cei ce slujesc Dumnezeiasca Liturghie știu din experienţa vieții că prin împungerea copiei în Sfântul Agneț sau în pomenirea creștinilor tainic harul lucrează în însăşi ființa ecclesială a Bisericii vii.
"Cine cinsteşte preotul în Liturghie se mântuieşte", spunea un părinte monah contemporan. Cred că vorbea despre Liturghia Crucii și Învierii preotului contemporan; câteodată atât de blamat sau judecat pe nedrept, Preotul Dumitru ne repetă iar şi iar cuvântul Domnului: " Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.." nu ştiu că liturghie și jertfă aduc.
Cu toții suntem prescuri vii în Mâinile Părintelui Ceresc, iar Hristos se frânge pentru noi la Cina cea de Taină, dăruindu-Se pe Sine veşnic în locul nostru. De aceea suprema durere o trăieşte tot Hristos, precum îngăduie suferințe aleșilor Săi prieteni.
Cine vine la înmormântarea unui preot vine ca la Ierusalim, în Templu, să întâmpine harul lui Dumnezeu trimis prin preot, sluga Sa, trimisă poporului binecredincios, anticipând Învierea de obște și imensa responsabilitate a Judecății de apoi.
Cine vine la înmormântarea unui coleg sau prieten vine să măsoare greutatea acestor clipe simbolizate prin prezența florilor oferite. Florile pe care alegi să le dăruieşti sunt simbol al lacrimilor neplânse în preoția noastră dăruită de Hristos-Dumnezeu nouă, iar prin Tainele Sale, lumii. Ce mare taină este preoția!! Oare lacrimile mamelor noastre nasc preoţia din noi sau preoția e un firesc al lacrimilor acestei lumi în urcuşul pe Golgota spre Înviere...??!!
... Clipele de har ale celui care poartă suferinţa le regăseşti în suflet atunci când vin anotimpurile ploioase ale inimii şi te sprijini pe amintirile clădite în suferință, ca ele să vorbească asemeni unui ecou de clopot fiilor Bisericii lui Hristos...
În liniştea rece a zilelor de despărţire, când soarele nu mai rasare dintre nori și se nasc lacrimile preoţiei, un preot se naşte în ceruri să slujească Domnului, Dumnezeul părinţilor noștri.
Hristos a înviat, Părinte Dumitru!
Pomenește-ne și pe noi, colegii frăţiei tale, în sfintele tale rugăciuni! Amin. (pr. Ioan Bârgăoanu, protoiereu al Protopopiatului Onești)
