Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 2 martie 2016, a debutat proiectul social eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine !”, la Penitenciarul Tg. Ocna.
În contextul Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației religioase a tineretului ortodox, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, nu este indiferentă față de tinerii ce se confruntă cu delicvența juvenilă și consumul de stupefiante. Drept urmare, prin proiectul Sectorului social – filantropic se urmăresc următoarele obiective:
- Crearea cadrului general şi a mecanismelor de interacţiune cu membrii comunității, care să răspundă eficient nevoilor deţinuţilor custodiaţi în sensul formării/dezvoltării abilităţilor specifice unui mod de viaţă responsabil, în vederea sporirii şanselor de reintegrare socială a acestora şi reducerii fenomenului de excluziune socială.
- Creşterea capacităţii organizaţionale de a dezvolta o viziune şi o raportare corectă din punct de vedere psiho-emoţional şi spiritual faţă de tinerii ce recurg la delicvenţa juvenilă sau consumul de stupefiante
La Penitenciarul de la Tg. Ocna, reprezentanți ai Sectorului Social – Filantropic, Protoierie Onești, prin Pr. Protopop Ioan Bârgăuanu și Asistent social Raluca Alupei, au împărțit kituri igienico –sanitare persoanelor private de libertate fără aparținători sau cu sindrom HIV/SIDA. Accesul în instituție și întâlnirea cu aceste persoane au fost facilitate de către pr. capelan Paul Vamanu.
”Scopul principal al acestui proiect este de a conștientiza tinerii asupra riscului la care se pot expune elevii din școli și licee. Campaniile de prevenție și de informare au rolul de a trage un semnal de alarmă față de fenomenul tot mai răspândit al delicvenței juvenile și al consumului de stupefiante. Tinerii sunt într-o căutare permanentă a unui sens în viață și, din păcate, de foarte multe ori, ei aleg să fie altfel decât trebuie să fie. Cosecințele nu sunt cele mai favorabile. Traumele sunt cele mai indezirabile atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Pătarea tinereții cu acest stigmat, poate să îi afecteze toată viață. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin ierarh, preoți și credicioși, dorește să fie alături de acești tineri, oferind un suport atât celor deja aflați în detenție, cât și celor expuși acestui fenomen”, a afirmat pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului Social – Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.