Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în data de 20 Februarie 2021 la Parohia Lețcana din Protoieria Bacău a fost inaugurat Centrul catehetic pentru copii „Sfântul Ierarh Nectarie”. De atunci, au fost derulate numeroase activități precum cursuri de Limba engleză, cursuri de prim ajutor, educație rutieră, ateliere de creație, ateliere de educație nonformală, ateliere de duhovnicie și cateheze tematice și au fost abordate teme de interes pentru copii cum ar fi: bullying, pro-vita sau tâlcuirea pericopelor evanghelice pe înțelesul lor.
La împlinirea unui an de activitate în folosul devenirii și modelări în spiritul civic și duhovnicesc al copiilor, Centrul catehetc „Sfântul Ierarh Nectarie” din Parohia Lețcana și-a lărgit aria de activitate prin deschiderea unui club de informatică. Proiectul parohiei este fundamentat pe o nevoie reală a copiilor, identificată în sistemul educațional românesc din prezent, care presupune de cele mai multe ori participarea la ore online sau întocmirea lucrărilor ca materiale redactate digital. Cursurile se bazează pe un program inovator, împărțit în mai multe segmente de vârste.
Se lucrează în grupuri mici, de 8 copii, care sunt de aproximativ aceeași vârstă, datorită specificului activităților și dorinței părintelui paroh Andrei Teslariu, coordonatorul centrului, de a avea o abordare individuală față de copii. Acest program s-a putut implementa datorită parteneriatului cu Școala Informală de I.T. din Cluj-Napoca, care a apreciat implicarea parohiei în preocupările pe care le manifestă față de micii creștini și a dăruit opt laptopuri care vor ajuta în derularea activităților cu specific informatic.
În prima activitate a clubului de informatică doamna profesor Teslariu Bianca a prezentat copiilor un material despre istoricul și evoluția laptopurilor, părțile componente și rolul acestora, precum și despre necesitatea laptopurilor. Tot în cadrul acestei activități, copiii au lucrat în programul Microsoft Office Word, învățând cum să scrie și să editeze un text, urmând ca la fiecare activitate din cadrul clubului de informatică, cei mici să își îmbogățească cunoștințele în materie de lucru cu un computer.
Pe această cale, părintele Andrei și voluntarii parohiei aduc mulțumiri Școlii Informale de I.T. din Cluj-Napoca pentru dragostea și dăruirea lor și pentru faptul că au făcut posibil ca o nevoie să devină o soluție. De asemenea, mulțumirile comunității din Lețcana se îndreaptă și către toți cei care s-au implicat în buna desfășurare a activităților de până acum din cadrul centrului catehetic care au ca scop dezvoltarea spirituală și intelectuală a copiilor.