În zilele de 25 și 26 iunie 2021 Protoieria Bacău a organizat a doua parte a Cursului de educație nonformală pentru cei 40 de preoți care au răspuns cu bucurie invitației părintelui protopop Eugen-Ciprian Ciuche. Evenimentul a fost găzduit la Centrul socio-educațional „Didascalos” al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh – Șerbănești” care pe lângă sala și terasa generoasă a asigurat totodată și mesele participanților.
Scopul acestui curs a fost generarea unor propuneri de activități pentru susținerea școlilor de vară în parohiile Protoieriei Bacău, dar și elaborarea unei agende pentru taberele de vară ce vor avea loc la Poiana Sărată în lunile iulie și august.
Această a doua parte a cursului s-a adresat în special preoților care au participat și în luna mai la seminariile de formare pentru promovarea unor activități educaționale nonformale. Mai mult decât atât, de această dată unii dintre preoți au venit însoțiți de către doamnele preotese și cadrele didactice voluntare care vor participa în cadrul parohiilor la activitățile cu tinerii.
Prima zi a activităților a constat în prezentarea unor jocuri de tip „icebreaker” sau de cunoaștere a participanților prin care se dorește omogenizarea grupului de copii și familiarizarea cu activitățile pe care urmează să le desfășoare în cadrul programului propus de către parohie.
În continuare au fost prezentate cursanților anumite etape ce trebuie parcurse în acest demers precum stabilirea unor reguli, dar și aflarea temerilor, contribuțiilor sau așteptărilor din partea copiilor cu privire la aceste programe.
Spre finalul sesiunii, preoții au prezentat colegilor activitățile educaționale nonformale desfășurate cu ocazia zilei de 1 iunie, în care au aplicat cunoștințele dobândite la cursul efectuat în luna mai.
În a doua zi, cei prezenți au fost împărțiți din nou pe echipe pentru a participa la activitățile ce au avut ca scop evidențierea importanței lucrului în grup pentru o bună comunicare și pentru un succes în cadrul școlilor de vară atunci când preoții vor trebui să conlucreze cu voluntarii și cadrele didactice.
În încheiere, fiecare echipă a trebuit să elaboreze un plan de activități care să deservească unei întregi săptămâni în cadrul căreia se va desfășura fie o școală de vară, fie o tabără.
Participanții au putut învăța toate acestea de la formatorul care le-a împărtășit tainele acestei metode educative și anume doamna preoteasă Alina Mirica, prezentă și la prima parte a cursului în mijlocul preoților.
Aceste tipuri de activități desfășurate cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim au rolul de a răspunde nevoilor tinerilor din parohiile Protoieriei Bacău de a-L cunoaște pe Dumnezeu ca un prieten al sufletului lor și de a-i sensibiliza în relația cu părintele care le vine în întâmpinare cu astfel de programe educaționale.
Pr. Răzvan – Dimitrie Radu