Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost prezent joi, 26 februarie, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești. Aici, ierarhul a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ce-a de a patra și ultima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, alcătuire liturgică specifică primei săptămâni din Postul Mare.
La slujba săvârșită spre finalul zilei a luat parte un număr însemnat de credincioși oneșteni și toți preoții ce slujesc la sfintele altare ale bisericilor din municipiu, în frunte cu părintele protoiereu Nicolae Zaharia. Aceștia l-au întâmpinat cu mare bucurie pe ierarh, care a participat pentru prima oară de la hirotonia întru episcop la o slujbă oficiată într-una din bisericile oneștene, și s-au rugat împreună într-o atmosferă specifică acestei perioade, caracterizate de o pocăință profundă, smerenie și o stare de întristare după Dumnezeu. Starea de rugăciune și de introspecție, în care omul să își vadă propriile căderi, la care cheamă Canonul Mare, a fost susținută de melosul corului „Diaconia”, al Catedralei arhiepiscopale din Roman, care a oferit răspunsurile de la strană.
După săvârșirea Pavecerniței, Preasfinția Sa a citit rugăciuni de dezlegare și de iertare a păcatelor celor prezenți și a rostit un cuvânt de învățătură, prin care a transmis preoților și clericilor oneșteni binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și-a mărturisit bucuria slujirii în mijlocul lor și a explicat originea și rostul Canonului Sfântului Andrei Criteanul:
„Această rânduială de slujbă pe care am săvârșit-o este o rânduială veche a Bisericii, care urcă până undeva spre jumătatea veacului al VII-lea și își are originea într-una din mănăstirile din zona Țării Sfinte, de lângă Ierusalim, a Sfântului Sava Cel Sfințit, celebra mănăstire unde sihaștrii s-au adunat la chemarea Părintelui Sava și de atunci până astăzi nu au stins candela de rugăciune, acolo plămădindu-se și cele mai importante slujbe și tipicul după care ne conducem noi, Biserica Ortodoxă, până astăzi.
Iar numele acestui Canon al Sfântului Andrei Criteanul vine de la acest călugăr, Andrei, care a stat în Mănăstirea Sfântului Sava și acolo văzând rânduiala duhovnicească a părinților, cum se nevoiau ei, mai ales în perioada Postului Mare având o chemare adâncă la nevoință și la pocăință, a compus acest canon care cuprinde aproape 250 de strofe. Iar între aceste strofe, care sunt așezate la rândul lor în 9 cântări, rostim stihul de pocăință, «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!», această rugăciune preluată din Psalmul 50 al Prorocului și Împăratului David, care este un rezumat al lui.
«Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!» este o rugăciune scurtă de pocăință și ea mai târziu a dat rugăciunea celebră a lui Iisus, pe care sihaștrii din mănăstirile de odinioară au folosit-o pentru a coborî în inimă pacea și liniștea cea dumnezeiască. Deci și noi, dragii mei, am venit în această seară aici, preoți și credincioși, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne miluiască, așa cum a strigat odinioară Prorocul David. Strigăm și noi după mila și iertarea lui Dumnezeu”.
Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre cele aproape 100 de nume biblice care apar în strofele canonului, persoane care sunt pentru noi exemple de ridicare și de mântuire. De aceea, atmosfera Canonului Mare nu este una de disperare, ci de smerenie care luminează întunericul conștiinței prin speranța iertării:
„Personajele care au fost amintite de-a lungul acestui canon s-ar putea ca unora dintre dumneavoastră să li se pară necunoscute sau bizare, pentru că am auzit acolo foarte multe nume din Vechiul Testament și altele din Noul Testament. În total, Canonul cel Mare cuprinde 77 de personajele din Vechiului Testament și 22 din Noul Testament. Ele au fost așezate de Sfântul Andrei pentru că sunt exemple de cădere, de ridicare și de mântuire. Iar noi, dragii mei, în călătoria către ceruri, avem adeseori aceleași căderi, poate și mai grele, precum le-au avut aceste personaje. Însă, dacă au avut mintea către Dumnezeu, chiar și dacă au păcătuit foarte mult, mila lui Dumnezeu și mâna întinsă a harului Său au făcut ca să se ridice și să redobândească starea cea dintâi și dezlegarea de păcate”.
Cuvântul de încheiere i-a revenit părintelui protoiereu Nicolae Zaharia, care a dat glas bucuriei preoților și credincioșilor oneșteni de a fi fost împreună în rugăciune cu Preasfințitul Părinte Teofil. Totodată, sfinția sa a mulțumit ierarhului pentru cuvântul de folos duhovnicesc pe care l-a așezat la sufletele celor care au umplut catedrala:
„Ne-ați condus pe acest urcuș spre înviere și ne-ați învățat în seara aceasta că, deși poate fețele noastre sunt senine, pentru că vă avem în mijlocul nostru și suntem împreună cu credincioșii noștri, trebuie să ne uităm totuși în adâncul sufletului și să ne cernim sufletele, spunându-ne un adevăr fundamental, acela că păcatele ne copleșesc, grijile își pun amprenta asupra noastră, patimile ne dau târcoale, dar împreună rugându-ne unii pentru ceilalți avem cale de scăpare. Vă mulțumim că sunteți împreună cu noi, arătând tuturor că avem identitate în ierarhul nostru, așa cum împreună avem identitate în Hristos Domnul nostru și Mântuitorul nostru!”
Părintele protoiereu a mulțumit corului Diaconia pentru prezență și înfrumusețarea slujbei, i-a prezentat credincioșilor pe membrii acestuia și a anunțat ultima producție artistică a corului, un stick cu înregistrarea Canonului cel Mare, în interpretarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, înregistrare pe care ierarhul și membrii corului o aduc în dar tuturor credincioșilor de pe cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului și nu numai.
(Pr. Florin Robert Blănaru)
