În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfinițitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Vecernia Plecării Genunchilor în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva ” din Roman. Din soborul preoților care au participat la acest Praznic Împărătesc, au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Nectarie Eftime, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman, preacuviosul părinte arhimandrit Andrei Ioniță, cărora s-au adăugat părinți ieromonahi și ierodiaconi ai sfântului lăcaș mușatin, în prezența credincioșilor romașcani.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile teologice ale focului dumnezeiesc pogorât peste capetele Sfinților Apostoli în ziua Cincizecimii, eveniment care a inaugurat epoca Duhului Sfânt:
„Unul dintre cuvintele profunde ale praznicului îl prevede Mântuitorul când spune Foc voi trimite de Cer și cât aș vrea ca acest foc să mistuie pământul. Este vorba de focul Duhului Sfânt. Și dacă luăm acest cuvânt al Mântuitorului, se pare că ar fi anunțat cel mai mare cataclism care ar fi avut loc în istoria noastră. Pentru faptul că Dumnezeu are o putere incomensurabilă pe care El nu o manifestă niciodată asupra lumii și asupra creațiunii Sale, văzute și nevăzute. Focul acesta nu desfigurează, ci transfigurează Creația, ne transfigurează pe noi și atunci timpul pe care noi îl trăim prin asimilarea și prin adumbrirea Duhului Sfânt, este un timp al mântuirii. Deci, după înălțarea Mântuitorului nostru la Cer, am putea spune că este vorba de epoca Duhului Sfânt. Noi trăim în epoca Duhului Sfânt. De aceea, când s-a format Biserica, atunci Dumnezeu, în planul Său etern, a trimis pe Duhul Sfânt în limbi de foc. Și acestea s-au așezat pe capetele apostolilor care erau adunați într-un cenaclu și acolo, în cenaclu, a venit Duhul Sfânt și după ce s-a primit acea efuziune a luminii necreate în inima lor, au plecat în toată lumea și au propovăduit. Dar prima predică care s-a spus în Biserică, când se naște Biserica, este vorba de predica Sfântului Apostol Petru, care vorbește deschis și cu tot curajul, impulsionat de Duhul Sfânt, și vorbește despre învierea lui Hristos și că Dumnezeu acesta este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt. S-au botezat atunci ca la 3000 de oameni. Deci s-a constituit Biserica și Biserica este trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este corpul sau mădularele Bisericii care constituie trupul Bisericii, iar Hristos este capul ei”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre predica sfântului apostol Petru din ziua Cincizecimii, precizând faptul că acesta, inspirat de Dumnezeu, a vorbit în limbajul Duhului Sfânt fiind înțeles de toți cei prezenți în Ierusalim. Prin Sfântul Petru vorbea Însuși Duhul Sfânt, Care menține unitatea Bisericii:
„Se spune acolo că Petru vorbea în limba lui, bineînțeles, dar fiecare înțelege în felul său ce limbaj vorbea Sfântul Apostol Petru. Sfântul Apostol Petru nu era un poliglot, era un simplu pescar pe care l-a chemat Hristos și l-a ascultat într-adevăr, dar prin Duhul Sfânt. El a vorbit așa de puternic și așa de dogmatic încât unii au simțit misterul, difuziunea de lumină care se creează, acel foc care încălzește inima, care curăță, care nu are culoare și care este și ger și căldură. Deci toată natura este animată de Duhul Sfânt. Sfântul Petru nu cunoștea nicio limbă. Dar care limba era? Unii spun teologic că era vorba de limbajul Duhului Sfânt. Acela este înțeles de toți. Nu avem nevoie noi de semne, de cuvinte convenționale, de expresii. Nu percepem pe Duhul Sfânt Cine este El în ființa Sa, pentru faptul că El este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul. Căci dacă Duhul Sfânt purcede din Tatăl, Se odihnește în Fiul și ne învață pe noi, în biserică, tot adevărul și încearcă să mențină între mădulare, sfințenia bisericii și unitatea. Deci Duhul Sfânt vorbea.
În finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că Biserica este o replică a Babilonului, în care toate lucrurile diferite devin una în Dumnezeu. Limba în care a vorbit Sfântul Apostol Petru era limba iubirii dumnezeiești care le adună pe toate în Dumnezeu:
„Și ce este această biserică întemeiată? Când oamenii, în căutarea lor, de după căderea omului în păcat, erau încercați să cunoască de unde vin, de unde și cine sunt și unde merg, și nu știau, n-au găsit niciun răspuns. De aceea au creat zeități și s-au închinat la lună, la soare, la stele. De aceea a venit Mântuitorul la plinirea vremii. Dar au început și să zidească un turn până la cer pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Amintiți-vă de Turnul Babel, atunci când Dumnezeu a văzut că ei construiesc fără Dumnezeu, fără Duhul Sfânt. Se spune că li s-au amestecat limbile și nu au putut să se mai înțeleagă între ei. E adevărat. N-au mai reușit să construiască turnul acela până la cer. Și de aceea, replica Turnului Babel este biserica: Pogorârea Duhului Sfânt. Unde Petru vorbea, era înțeles de toți. Era limbajul Duhului Sfânt. Și care e limbajul Duhului Sfânt? Limbajul iubirii. Iubirea nu se exprimă prin cuvinte, ci prin fapte. Cât privește această întemeiere a Bisericii, care este întemeiată pe Trinitate, totul este Trinitate, totul este Treime. Și Treimea este reprezentată ca un cerc în care nimeni nu e înainte, nimeni nu e la urmă, toți sunt egali, unul se odihnește în celălalt și celălalt se odihnește în celălalt, cum este la noi hora românească. Hora vine de la perihoreză, iar perihoreză înseamnă o percepere a Preasfintei Treimi, a persoanelor egale între ele: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt și Aceștia trei, una sunt în ființă. Focul acesta este un suflu puternic, ce arde, nimic consumând. Amintiți-vă de rugul lui Moise: ardea fără să se consume. Era acolo Dumnezeu. Duhul Sfânt pornește ca vântul subțire și susură ca un cânt. E roua divină sau apa vieții ce ușor cade pe pământ”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale din Roman.
