În ajun de cinstire a Sfântului Ierarh Spiridon, duminică, 11 decembrie 2016, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la inițiativa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești, la Casa de Cultură din Onești a avut loc un concert extraordinar susținut de corala „Armonia”, din Arhiepiscopia Tomisului.
Evenimentul a debutat cu anunțarea Praznicului Nașterii Domnului, prin interpretarea troparului sărbătorii: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru…” și purtarea în procesiune pe scenă a icoanei Nașterii Domnului marcând astfel „Betleemul” sau ieslea în jurul căreia corala „Armonia” avea să-și cânte colindele. Apoi, părintele secretar eparhial Ciprian Ignat a adus binecuvântarea IPS Ioachim pentru acest act cultural de la Onești, invitând la microfon pe părintele inspector Ilarion Mâță care a propus audienței realizarea unui act de caritate, constând în achiziționarea unui aparat medical special care să fie donat, din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Protoieriei, secției de Pediatrie a Spitalului Onești.
A fost prezentată apoi corala „Armonia” care, intrând pe scenă, a încântat până la extaz pe cei peste opt sute de credincioși care au umplut până la refuz locașul de cultură oneștean. Pe lângă seriile de colinde din repertoriul clasic și universal, corala a mai interpretat și câteva piese din repertoriul românesc.
(Preot Petru Roncea)