Copiii sub Acoperământul Maicii Domnului la Parohia „Sf. Nicolae” din Buhuși

În prelungirea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 1 octombrie, Parohia „Sfântul Nicolae” Buhuși a organizat joi, 2 octombrie 2025, o activitate religios-educativă în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși.

La întâlnire au participat elevii claselor a V-a și a VI-a, însoțiți de doamnele diriginte Adina Călugăru și Izabela Dănilă, sub povățuirea preoților parohiei, Pr. Paroh Munteanu Sorin și Pr. Macovei Mihai.

Tema activității, „Acoperământul Maicii Domnului, Mama noastră a tuturor”, a adus în fața copiilor chipul luminos al Maicii Domnului, ocrotitoarea întregii lumi. Prin cuvinte alese, preoții au subliniat că Maica Domnului este mama care nu încetează să se roage pentru noi și să ne învețe dragostea, curajul și credința adevărată.

Elevii au înțeles că Biserica și Școala, lucrând împreună, cultivă nu doar minți, ci și suflete, îndrumându-i spre o viață plină de responsabilitate și iubire de aproapele.

Un moment de adâncă emoție a fost săvârșirea parastasului pentru Darius-Gabriel, fost elev al liceului, trecut prematur la Domnul. Părinții săi au oferit această slujbă ca semn de dragoste și credință, iar copii au înălțat rugăciuni pentru sufletul său, rostind cu evlavie: „Veșnică lui pomenire!”

Prin această întâlnire, Parohia „Sfântul Nicolae” Buhuși și-a arătat din nou rolul de sprijin și călăuză pentru tânăra generație, întărind legătura dintre credință, educație și viața de zi cu zi.

Concluzia acestei zile este una limpede: sub Acoperământul Maicii Domnului, Parohia „Sfântul Nicolae” Buhuși rămâne o familie vie de credință, iubire și speranță, unde fiecare suflet găsește alinare și învățătură.

(Pr. Prof. Mihai Macovei)