În ce-a de-a doua vineri din postul Sfinţilor Apostoli, în seara zilei de 15 iunie 2018, începând cu ora 19.00, preoţii slujitori în parohiile „Precista”, „Sf. Gheorghe”, „Sf. Cuv. Parascheva” şi „Intrarea Domnului în Ierusalim”, precum şi alţi preoţi din Protopopiatul Bacău, aproximativ 30 la număr, veniţi împreună cu credincioşii pe care îi păstoresc, s-au alăturat părintelui protoiereu Costică Busuioc, pentru a săvârşi Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.
Biserica mare a metocului chiriarhal din Valea Budului, cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea preoţilor şi credincioşilor care au urcat pe acestă colină supranumită „Meteora Bacăului”, de aceea, slujba Sfântului Maslu a fost săvârşită sub cerul liber, la piciorul crucii ce străjuieşte acestă vale minunată.
În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Costică Busuioc şi-a exprimat bucuria duhovnicească de a fi împreună în rugăciune cu cei prezenţi „într-o seară atât de binecuvântată, gustând din lumina lină a slavei Bunului Dumnezeu, înălţând la mijlocul acestui post, rugăciuni pentru iertarea păcatelor poporului în Taina Sfântului Maslu de obşte, îndătinată în această mănăstire, în toate zilele de vineri, din toate posturile de peste an, de către arhipăstorul acestei sfinte şi de Dumnezeu păzinte eparhii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului”.
La finalul întâlnirii, părintele protoiereu a mulţumit Chiriarhului pentru înalta binecuvântare, maicii stareţe, stavrofora Magdalena Budeanu, cea care conduce obştea acestei mănăstiri, tuturor preoţilor slujitori şi nu în ultimul rând pelerinilor veniţi să primească vindecare sufletească şi trupească prin Taina Sfântului Maslu.
(Pr. Flavius Balaban)