Consultații oftalmologice gratuite în cadrul proiectului „De la marginalizare la integrare socio-educațională și medicală a grupurilor vulnerabile din teritoriul GAL Valea Trotușului” - Hârja

În luna martie, în baza proiectului cu titlul: „De la marginalizare la integrare socio-educațională și medicală a grupurilor vulnerabile din teritoriul GAL Valea Trotușului” POCU/827/5/2/139768, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a desfășurat activități menite să asigure sprijin și consiliere privind prevenția unor boli în rândul beneficiarilor proiectului.

Astfel că, în baza unui parteneriat încheiat cu un cabinet oftalmologic de pe raza Mun. Onești, doctorul oftalmolog a acordat consultații oftalmologice, cât și consiliere pe acest domeniu, unui număr de 40 de beneficiari, copii și adulți, înscriși în cadrul proiectului.

Incidența bolilor oftalmologice a crescut foarte mult în ultima perioadă, iar agravarea acestora se datorează și neprezentării la timp la medic, mai ales în cazul persoanelor ce provin din familii cu risc ridicat de sărăcie. De aceea în cadrul centrului în continuare va veni periodic un doctor oftalmolog care va oferi consultații gratuite persoanelor din grupul țintă.

 

Proiectul „De la marginalizare la integrare socio-educațională și medicală a grupurilor vulnerabile din teritoriul GAL Valea Trotușului” POCU/827/5/2/139768 are ca obiectiv general reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din teritoriul GAL Valea Trotușului Bacău prin operaționalizarea centrelor de zi finanțate prin PNDR ale Asociației Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja prin implementarea de măsuri integrate.

Scopul proiectului este îmbunătățirea calității vieții copiilor, tinerilor și adulților aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială prin amenajarea, dotarea și operaționalizarea a două0 spații destinate atât terapiei persoanelor cu tulburări din spectrul autist, sindrom Down, alte dizabilități fizice și psihice cât și derularea unor activități integrate socio-medical – educaționale și de sprijin pentru accesul și/sau menținerea pe piața muncii pentru minim 260 de persoane de pe teritoriul GAL Valea Trotușului Bacău.

Datorită furnizării de servicii integrate socio – medicale, cel puțin 30 de persoane cu tulburări din spectrul autist, sindrom Down și alte afecțiuni, din teritoriul LEADER vizat, vor beneficia de servicii specializate și tratament astfel încât integrarea lor socială să se realizeze în cel mai scurt timp. Prin furnizarea de servicii socio-medical – educaționale se va îmbunătăți calitatea vieții a cel puțin 100 de persoane din teritoriul GAL Valea Trotușului, care vor dobândi noi abilități sociale și educaționale menite să îi integreze în populația majoritară.

De asemenea cel puțin 130 de persoane vor beneficia de sprijin pentru accesul și /sau menținerea pe piața muncii, reducând în acest fel riscul de sărăcie și excluziune socială. Desfășurarea activităților vizate prin proiect în cele 30 luni de implementare, precum și continuarea acestora pe perioada de sustenabilitate, va genera un efect pozitiv și susținut pe termen lung în viața a cel puțin 260 de persoane din comunitatea GAL Valea Trotușului Bacău.