În contextul noilor realități medicale, Consfătuirea anuală a profesorilor de disciplina Religie din județul Bacău, activitate metodică desfășurată cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a desfășurat anul acesta online, vineri, 9 octombrie 2020.
Gazda întâlnirii a fost părintele profesor dr. Adrian Alexandrescu, inspector de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, care a mulţumit Ierarhului pentru grija părintească cu care îi veghează pe toţi profesorii de Religie, dar şi invitatului special, prof. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina Religie în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, pentru eforturile depuse în susținerea activității didactice a profesorilor.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a amintit celor prezenți că bucuria întâlnirii aduce pacea lui Hristos și cât de importante sunt roadele activității profesorului la clasă, ca prelungire a mandatului primit de la Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Ierarhul a îndemnat profesorii să fie misionari, și mai puțin funcționari, și să își îndeplinească mandatul cu acrivie, fiind o punte de continuitate între tradiție și modernitate.
În cuvântul său, domnul Vasile Timiș a mulțumit cadrelor didactice pentru gestionarea orei de Religie în cadrul pandemiei de COVID-19, îndemnând la studierea documentelor oficiale ce reglementează activitatea didactică în această perioadă. De asemenea, a fost adresat un îndemn la autoperfecționare didactică, profesorii fiind încurajați spre abordări interdisciplinare și transdisciplinare, foarte atractive pentru elevi. Mesajul orei de Religie trebuie să fie echilibrat între cogniție și sentiment și trebuie transmis cu încredere, responsabilitate, profunzime, cu eficacitate, cu atenție la specificul fiecărui copil, cu respect pentru elevi și cu atenție la noi înșine. De asemenea, mesajul optimist al Mântuitorului trebuie adus în clasă cu roadele sale de pace, de speranță, subliniind frumusețea spirituală a darurilor vieții.
Evenimentul a continuat cu prezentarea noutăților metodologice pentru anul școlar 2020-2021 de către părintele inspector Alexandrescu Adrian și cu evidențierea activităţilor Cercurilor metodice, fiind expuse și proiectele Asociației Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” din Bacău.
Prof. Adrian-Viorel Nechita
Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău