Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 23 – 25 septembrie a.c., pr. Ilarion Mâță, directorul Centrului social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja – Bacău, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la acest eveniment care a adunat 371 de participanți, directori de cămine de bătrâni, manageri de spitale, medici, cercetărori și profesori de la cele mai prestigioase universități din Europa și Australia, specialiști în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice, regăsiți sub îndemnul: ”From managing to networking: building partner networks in long-term care” (”De la management la rețea: construirea de rețele partenere în îngrijirea pe termen lung”), organizat de Asociația Europeană a Directorilor de Cămine de bătrâni (E.D.E.) în parteneriat cu toate organizațiile naționale din care face parte și cea din România, ce a fost reprezentată anul acesta de pr. Ilarion Mâță și alți doi directori de cămine publice și private din Târgoviște și Târgu – Mureș.
Subiectul central al Congresului a vizat importanța rețelelor de parteneri pentru consolidarea poziției organizațiilor în anii viitori, dezvoltarea durabilă și crearea de noi oportunități și beneficii rezultate din activitățile de networking.
Din punct de vedere demografic, societățile noastre sunt în curs de schimbări radicale. În anii următori, activitățile instituțiilor individuale, furnizorilor de servicii și experților independenți, nu vor mai fi suficient de eficiente pentru a servi tuturor nevoile ce vor apărea.
”Membrii Asociației noastre de îngrijire a persoanelor vârstnice, directori și furnizorii de servicii, sunt tot mai conștienți de faptul că au nevoie să se apropie în mod activ pentru a depăși noile provocări; au nevoie unii de alții pentru a crea și a se implica în rețele de experți, furnizori de servicii, organizații de sprijin și servicii complementare, pentru a oferi soluții mai eficiente și inovatoare. La acestea se adaugă în primul rând experiența filantropică bimilenară a Bisericii și expertiza ei, prin cei care cunosc cel mai bine nevoile și suferințele comunităților pe care preoții le păstoresc. Noi rețele și conexiuni vor crea noi sinergii și concepte, de care toate părțile interesate (beneficiari direcți, furnizori de servicii, ONG-uri, sisteme publice etc.) ar putea beneficia”, a afirmat Pr. Ilarion Mâță, participant la acest congres.
Congresul a evidențiat interesul creării unor rețele de succes manifestat de toți cei interesați de domeniul îngrijirii pe termen lung, din asistența socială și sistemul de sănătate. Prin urmare, a fost pus în valoare în cadrul congresului, know-how-ul necesar, oferindu-se exemple de bune practici și modele de management și de organizare eficient. Reprezentanții organizațiilor de renume și directorii centrelor rezidențiale, cercetătorii și profesorii universitari, furnizorii de servicii sociale și medicale, oameni de știință, și alți experți au susținut prelegeri valoroase, benefice tuturor participanților din Europa și Australia.
”Cu toții am luat contact cu realitățile sociale și medicale din cele două continente. Beneficiile informaționale și științifice sunt evidente. Sistemul public de sănătate, asigurările sociale obligatorii și private, managementul instituțional, cât și disponibilitatea pentru cooperare a tuturor actorilor sociali sunt conexate atât de bine încât persoanele cele mai importante din toată această ecuație, vârstnicii, să nu ducă lipsă de nimic, iar ultima lor perioadă de viață să fie una demnă și sigură pentru că au muncit pentru aceste drepturi. La sfârșitul congresului, după atât de multe informații utile, dar foarte tehnice și axate foarte mult pe bunăstarea și confortul fizic al pacietului, am solicitat organizatorilor din Polonia, acolo unde va avea loc următorul Congres, al 15-lea, în anul 2017, să analizeze propunerea de a oferi acestor fructuoase întâniri și caracterul spiritual, empatic de care bătrânul are nevoie cel puțin, în mod egal, dacă nu chiar mai mult, decât de cel biologic. Propunerea a fost primită cu bucurie, invitându-ne să prezentăm participanților de la următorul congres din Polonia aspecte legate de sacroterapie și consilerea spirituală a persoanelor vârstnice, așa cum se derulează acestea în Centrele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, prin echipele pluridisciplinare, din care fac parte preotul, asistentul social, medicul, psihologul (logopedul) și kinetoterapeutul”, a afirmat Pr. Ilarion Mâță, directorul Centrului rezidențial de la Hârja, al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.