Conferința Internațională „Sisteme integrate de îngrijire pe termen îndelungat” – Dialog științific și soluții inovative pentru viitorul îngrijirii persoanelor vârstnice

În perioada 6-7 mai 2025, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost gazda celei de-a IX-a ediții a conferinței internaționale „Sisteme integrate de îngrijire pe termen îndelungat”. Evenimentul, desfășurat în Aula Magna „Mihai Eminescu” și la Casa Universitarilor, a reunit specialiști din domeniile asistenței sociale, medicale și arhitecturii, precum și decidenți politici și reprezentanți ai organizațiilor internaționale implicate în îngrijirea persoanelor vârstnice.

Conferința a inclus prezentări în plen, ateliere de lucru și sesiuni de schimb de bune practici. S-a discutat despre provocările îmbătrânirii, protejarea demnității și autonomiei persoanelor vârstnice, digitalizarea serviciilor de îngrijire, îngrijirea paliativă, prevenirea epuizării profesionale în rândul îngrijitorilor, dar și despre inițiative legislative și tehnologice care pot îmbunătăți calitatea vieții seniorilor.

La acest eveniment a fost prezent și Pr. Ilarion Mâță, consilier la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Pe lângă sesiunile științifice, programul a inclus și activități practice, precum un workshop dedicat îngrijirii persoanelor cu Alzheimer, precum și ateliere pentru profesioniști implicați în servicii de îngrijire pe termen lung.

Evenimentul a subliniat importanța colaborării între profesioniștii din diferite domenii, a schimbului de experiență internațional și a dezvoltării continue a politicilor și serviciilor sociale adaptate nevoilor persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate. 

Conferința de la Iași a oferit un cadru valoros pentru reflecție, învățare și construire de rețele profesionale, fiind un exemplu de implicare activă în construirea unui sistem de îngrijire mai uman și mai eficient.
Negru Gheorghe