Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia „Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacău, Protopopiatul Bacău, a fost gazda unor evenimente spirituale și culturale aparte pentru această zonă a orașului Bacău. Acestea au fost deschise prin slujba Sfântului Maslu săvârșită vineri seara și continuate sâmbătă dimineața, în data de 27 mai, prin oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți sub protia părintelui Arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial.
Sâmbătă dimineața, la Parohia „Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacău, sub protia părintelui Arhim. Serafim Huzdup, consilier eparhial, a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți. Cu acest prilej a fost transmisă binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim de către delegatul Centrului eparhial de la Roman, care a explicat și importanța rugăciunii către Maica Domnului care este mijlocitoare grabnică pentru oameni către Dumnezeu. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat, slujba de parastas pentru pictorul Nicu Enea, de la a cărui naştere se împlinesc 120 de ani (n. 28 mai 1897, Valea Arinilor, comuna Măgirești, județul Bacău – d. 16 septembrie 1960, Bacău), cât şi 80 de ani de la pictarea acestei frumoase biserici (1937).
Nu au lipsit din program nici momente muzicale, quartetul „Blue”, format din elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, care au încântat publicul cu sunetul viorilor şi violoncelului, delectând auditoriul prin interpretarea unor melodii clasice. A urmat un vernisaj compus dintr-o parte a lucrărilor artistului Nicu Enea, tablouri care fac parte din colecţia privată a neobositului colecţionar Octav Olaru, la acesta fiind prezenți domnul Viorel Savin, fost custode al Casei Memoriale “Nicu Enea”, autor al mai multor volume şi albume despre viaţa şi creaţia marelui artist Nicu Enea și doamna Carmen Dima din partea Uniunii Artiştilor Plastici din municipiu. La eveniment au participat și notabilități ale orașului.
Imediat după acest moment P.Cuv. părinte Hrisostom Filipescu de la mănăstirea Țibucani din Arhiepiscopia Iașilor a susținut conferința „Puține cuvinte, multă dragoste”, reușind să trezească în inimile credincioșilor care au participat, dorul de Cer și sentimentul că Dumnezeu poate fi cunoscut doar prin bunătate și dragoste pentru aproapele.
La final, preotul paroh Silviu-Daniel Matei a mulțumit Ierarhului pentru binecuvântarea acordată în vederea organizării programului parohial cultural și pentru bucuria oferită enoriașilor prin prezența în biserică a icoanei Maicii Domnului – Pantanassa.
Părintele paroh nu a uitat nici pe părintele conferențiar Hrisostom, mulțumind de asemenea și tuturor celor care s-au ostenit pentru desăvârşirea evenimentelor desfășurate spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a enoriașilor.
Programul parohial de câteva zile se va finaliza duminică, 28 mai, când, după Liturghie, copiii vor participa la un program de divertisment, la sfârșitul căruia va fi organizat concursul „Cea mai bună prăjitură!”, iar cea mai pricepută gospodină va primi o copie a icoanei Pantanassa.
(pr. Daniel Marari)