Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în săptămâna 25 februarie – 2 martie 2018, copiii Centrului de zi „Sf. Arhanghel Rafail” Holt, împreună cu copii ai grupului de cateheză al parohiei Holt au desfăşurat diverse activităţi ce sunt cuprinse în cadrul Concursului Naţional Cultural-Artistic Unirea: libertate şi unitate, organizat în Patriarhia Română, cu prilejul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918).
Astfel, au fost organizate ateliere de confecţionare mărţişoare pentru cei mai mici dintre participanţi, copiii mai mari au scris eseuri, compuneri şi poezii pentru secţiunea literară a concursului, apoi s-a vizionat un film despre Marea Unire în cadrul secţiunii multimedia şi s-au planificat activităţile artistice ale concursului pentru data de 6 martie 2018, în colaborare cu Şcoala Holt, cu Şcoala Letea Veche şi cu cadrele didactice implicate în proiect.
Proiectul eparhial ,,Ca toţi să fie una în Hristos Domnul!” din cadrul programului Cateheze în parohii, ediţia a IV-a, ce urmează a fi implementat în parohiile din Protopopiatului Bacău, prin Biroul de catehizare din cadrul Administraţiei Eparhiale, cuprinde 5 teme de interes major în contextul Anului Centenar. În tot acest timp s-a discutat pe tema Centenarul Unirii. Unirea Principatelor Române ca expresie a unităţii de credinţă, urmărindu-se a se cultiva dragostea faţă de ţară şi faţă de Biserică şi a se reafirma propria identitate religioasă, naţională şi culturală în spiritul respectării valorilor tradiţionale româneşti.
La finalul acestei perioade, cei mici au primit din partea unor persoane cu suflet mare din comunitatea de la Holt, rechizite şi dulciuri. Părintele paroh Iulian Adam a mulţumit celor ce au sprijinit aceste activităţi, începute încă din luna decembrie a anului 2017, odată cu Mini-festivalul de cântece şi jocuri tradiţionale, prilejuit de venirea în parohie a unui grup de deţinute de la Penitenciarul Bacău, şi continuate, în aceeaşi tematică, pe toată perioada Sfintelor sărbători de iarnă până în prezent. De asemenea, au fost evidenţiate autorităţile locale, cadrele didactice şi persoanele care au dăruit din suflet celor mici diverse daruri, jucării şi dulciuri.
(Pr. Iulian Adam)