Tinerilor membri din grupul catehetic li s-au explicat termenii de „autocefalie” și „patriarhat”, precum și importanța celor două organizări în cadrul unei Biserici Naționale. Astfel, autocefalia unei biserici se definește ca o independență față de altă unitate bisericească în plan administrativ și jurisdicțional, iar prin termenul de patriarhie se înțelege demnitatea și recunoașterea acestei demnități de către celelalte biserici cu același nivel organizatoric. 

Tinerii și-au însușit câteva idei despre contextul istoric de după Unirea de la 1859 și Războiul de Independență, momente care au fost propice dobândirii autocefaliei Bisericii noastre. 

S-au evocat figuri de mari ierarhi și personalități istorice cu un rol covârșitor în momentul dobândirii autocefaliei: domnitorul Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, mitropoliții primați Nifon Rusăila și Calinic Miclescu, dar și a ilustrului episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului. 

În ceea ce privește anul de grație 1925, al ridicării Bisericii Ortodoxe Române la demnitatea de Patriarhie, a fost evocat actul Marii Uniri din 1918, crearea României Mari și, implicit, contextul favorabil îndeplinirii acestui act de o deosebită importanță bisericească și națională. 

Au fost evocați toți cei șase patriarhi ai României, cu biografiile și realizările lor, dar și cu provocările la care a fost supusă Biserica în fiecare perioadă a celor 100 de ani.

De o atenție specială s-a bucurat cel de-al doilea patriarh, Nicodim Munteanu (1939-1948), de la a cărui întronizare ca mitropolit al Moldovei, s-au împlinit 90 ani (4.02.1935). 

Participanții au dat dovadă de multă atenție însușindu-și cunoștințele dobândite și au răspuns la diferite întrebări pe tema supusă discuției.

(Pr. Daniel Prepeliță)