Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 2 aprilie 2019, la sediul Protopopiatului Buhuși, au fost evaluate cele patru portofolii ale parohiilor Gârleni, Lețcana, Sfinții Trei Ierarhi și Sfânta Înviere din Protopopiatul Buhuși, care au participat anul acesta la etapa locală.
În prezența părintelui Protopop Vasile Cozma și a părintelui Inspector eparhial Daniel-Ionel Marari, delegat din partea Centrului Eparhial de la Roman, au fost punctate de către comisia desemnată la nivelul Protopopiatului Buhuși lucrările copiilor implicați în acest proiect național catehetic.
Anul acesta au participat, din partea Protopopiatului Buhuși, peste 100 de copii din cele patru parohii implicate în proiect: Parohia Gârleni – 30 de copii; Parohia Lețcana – 10 de copii; Parohia Sfinții Trei Ierarhi-Buhuși – 30 de copii; Parohia Sfânta Înviere-Buhuși – 40 de copii.
Participanții s-au clasat astfel: pe locul I – Parohia Gârleni; pe locul al II-lea – Parohia Sfinții Trei Ierarhi, Buhuși şi pe locul al III-lea – Parohiile Lețcana și Sfânta Înviere din Buhuși.
Concursul Național Catehetic ,,Hristos: sufletul satului meu”, ediția 2019, s-a derulat prin Biroul de catehizare şi activități cu tineretul al Administrației Eparhiale, în contextual Anului omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari.
Elevii participanţi au desfăşurat, în perioada decembrie 2018-martie 2019, activităţi diverse: au scris poezii, eseuri, compuneri şi rugăciuni pentru sănătatea colegilor, a părinţilor şi a profesorilor; au participat la catehezele organizate în parohii în această perioadă; au pictat şi au desenat lucrări cu tematică religioasă; au cântat imnuri şi pricesne specifice Postului celui Mare; au participat la ateliere cu poveşti şi activităţi de factură tradiţională, menite să sensibilizeze spiritual şi artistic pe cei mici.
(pr. Mihai Macovei -coordonator activițăți de cateheză și tineret al protopopiatului Buhuși)