Concert din repertoriul liturgic pre-pascal susținut de elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roman


Duminică, 21 aprilie 2024, în străvechiul lăcaș romașcan de cult corul format din elevii liceului teologic romașcan a interpretat un program muzical format din piese specifice slujbelor din perioada Triodului.

În fața enoriașilor prezenți în după-amiaza duminicii Sfintei Maria Egipteanca și a părinților slujitori ai Bisericii „Sf. Nicolae” din Roman, pr. Cătălin Gheorghiță Crețu, pr. Claudiu Constantin Maxim și Costel Ciprian Cercel, elevii coordonați de dirijorii lor, pr. Vlad Nicolae Samoilă și arhid. Tecucianu Alexandru Ioan au susținut un program muzical divers, din repertoriu nelipsind creații polifonice și monodii bizantine ce au înveșmântat muzical învățătura de credință transmisă de imnografi cu privire la jertfa răscumpărătoare a Domnului nostru Iisus Hristos. 

Concertul a fost prezentat de prof. pr. Ghionoiu Vlăduț Ionuț. Părintele paroh a mulțumit fiilor duhovnicești prezenți la eveniment, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu a cărui binecuvântare s-a realizat această activitate.
În cadrul învățământului teologic liceal, muzica religioasă reprezintă o componentă importantă în dezvoltarea ethosului specific acestui tip de școli, pentru tineri constituind și un excelent exercițiu doxologic. Concertul elevilor liceului înființat în anul 1858, susținut în Biserica „Sf. Nicolae” nu este întâmplător, din moment ce primele clase de învățământ seminarial de la Roman au fost realizate lângă acest lăcaș de cult, zidit între anii 1747-1769, pe locul unei biserici înființate de negustorii brașoveni în jurul anului 1600.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru