Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 1 mai 2018, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Lira din Moinești, artiști din România și Basarabia și-au dat mână cu mână și s-au unit în același gând într-un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri.
Concertul extraordinar de folclor și cântece patriotice „Noi suntem ai României”, în interpretarea coral-instrumentală a Coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Orchestra Folclorică Muzica Divertis din Chișinău, dirijate de arhidiaconul Ion Iulian Dumitru, și a invitatului special la acest eveniment, îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Paladi din Republica Moldova, a constituit o ocazie pentru ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să se reunească prin muzică.
În cuvântul de deschidere, părintele protopop Costel Mareș a urat bun venit tuturor la acest eveniment cultural – artistic, explicând totodată motivele organizării de către Protopopiatul Moinești a acestui „florilegiu de cântece populare și patriotice”: „Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, de aceea acest concert se dorește a fi un prinos de recunoștință pentru toți acei care au crezut, au luptat și au făurit România Mare. Un alt motiv este pentru că Biserica prețuiește și promovează cultura.”
Prezentatorul evenimentului, a fost părintele secretar eparhial Ciprian Ioan Ignat, care a făcut introducerea serii invitând pe scenă, grupul elevilor de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Ghika" din Comănești, coordonați de Prof. Petrița Bîlbîie. Aceștia au prezentat o parte din programul pregătit pe 27 martie 2018 pentru aniversarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment la care au fost prezenți și elevi de la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Dondușeni Republica Moldova, liceu înfrățit cu Colegiul din Comănești.
După o scurtă expunere a activității culturale, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Orchestra Folclorică Muzica Divertis din Chișinău, dirijate de arhidiaconul Ion Iulian Dumitru, au încântat publicul cu un colaj de cântece populare și patriotice.
Momentul serii l-a constituit prezența în mijlocul moineștenilor a îndrăgitului interpret de muzică populară Ion Paladi din Republica Moldova.
Această acțiune se înscrie în seria de activități culturale pe care Protopopiatul Moinești le derulează în acest an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”, Biserica manifestându-și astfel grija pentru conservarea și promovarea valorilor tradiționale românești.
Mulțumim partenerilor noștri care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment: Primăria Moinești, Pensiunea Mario din Moinești, Clinica Luxor din Bacău, CAR CFR Progresul din Comănești, Omega BC din Comănești și Colegiul Tehnic "Dimitrie Ghika" din Comănești.
(Cristian Balaban)