Sâmbătă, 2 decembrie, începând cu ora 18.00, a avut loc la Centrul Cultural Lira din Moineşti, tradiționalul concert de colinde, sub genericul „Nașterea Domnului și Renașterea României”.
Evenimentul, ce a marcat debutul sărbătorilor de iarnă, a fost organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Moinești şi sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareş, avându-i ca invitaţi, pentru ediţia de anul acesta, pe renumitului interpret Paul Surugiu Fuego, dar şi binecunoscuta Corală Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Ca şi în anii precedenţi, moineștenii s-au bucurat de binecuvântarea şi prezenţa Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Înainte de a oferi microfonul moderatorului serii, părintele secretar eparhial Ciprian Ioan Ignat, părintele protoiereu Costel Mareş a mulţumit tuturor celor care au făcut posibil acest moment de excepţie, Înaltpreasfinţiului Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare, dar şi pentru sprijinul oferit, Consiliului Local prin domnul primar Valentin Vieru pentru implicare în organizare, dar şi tuturor celor de faţă care, prin prezenţa lor au înfrumuseţat evenimentul.
Moderatorul spectacolului ne-a introdus în atmosfera serii printr-o frumoasă legătură cu evenimentele petrecute recent: “Ne aflăm sub ecourile a două sărbători ce se îngemănează: Sărbătoarea Sfântului Andrei Apostolul românilor şi sărbătoarea naţională a românilor. Ambele ne duc spre unitate de credinţă şi de neam, şi ne îndeamnă să vibrăm româneşte şi creştineşte, să păstrăm valorile, spiritulitatea şi tradiţiile strămoşeşti. Sub ecoul acestor sărbători tindem către una dintre cele mai mari sărbători creştine: Naşterea Domnului sau Crăciunul. Toate aceste sărăbători ne duc cu gândul spre copilărie, către familie, către tinda casei unde se adunau copiii să colinde, iar gazdele îi aşteptau cu porţile sufletului deschise, pentru a trăi bucuria Sfintelor Sărbători.”
Deschiderea serii a aparţinut generaţiei tinere, Ansamblul Moineşteanca, sub coordonarea doamnei profesor Marinica Ifrim, ce are în componenţa sa copii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, îmbrăcaţi în frumosul port naţional. Ei au intonat Imnul Naţional şi colindele “Câţi creştini sunteţi în casă” şi “Colind pentru tată”.
Al doilea moment al serii l-a constituit reîntâlnirea cu Corala Armonia, ce se află sub bagheta părintelui arhidiacon Ion Iulian Dumitru, şi al cărei renume a depăşit graniţele ţării.
În ultima parte, publicul moineştean a avut ocazia de a primi în dar un repertoriu dedicat sărbătorilor de iarnă şi în interpretarea artistului Paul Ciprian Surugiu, cunoscut tuturor cu numele de scenă Fuego.
Concluzia serii a fost subliniată atât de frumos de Întâistătătorul Eparhiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Ioachim: “Dacă fiecare minut îl trăim intens cum l-am trăit în seara aceasta, înseamnă că am transfigurat timpul, şi atunci plecăm de aici, mai buni, mai frumoşi, transfiguraţi şi Îl vom primi pe Hristos în bucuria inimii.”
Ca şi în ediţiile precedente, în încheiere, toţi cei prezenţi au intonat colindul “O, ce veste minunată!” dar au avut şi ocazia de a fi parte din proiectul social-filantropic “Fii dar din darul Lui Dumnezeu”, prin care să ajute două familii nevoiaşe, cărora incendiul le-a distrus toată agoniseala de o viaţă. Prin ajutorul parohiilor din cadrul Protopopiatului Moineşti s-a reuşit ridicarea acestor două case, dar aceste familii mai au nevoie de sprijin material. Drept urmare, prin bunăvoinţa celor prezenţi, s-a reuşit colectarea sumei de 4700 RON. Bunul Dumnezeu să răsplătească milostenia şi să dăruiască tuturor sărbători binecuvântate.
(Cristian Balaban)