Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița, nefăcută de mână omenească

În ziua de 12 iulie se face prăznuirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa, cel mai de preţ odor al Schitului românesc athonit Prodromu. Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adica Înaintemergătoarea) este o Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița, nefăcută de mână omenească, comoara Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul” - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos.

Și în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în zilele de 11 si 12 iulie a.c. au loc slujbe în cinstea Maicii Domnului Prodromița, la Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" din Roman și la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Moinești, unde se află una dintre copiile fidele ale acestei icoane.

Nu doar la Athos se cinsteşte această zi, ci şi în locul de naştere al Sfintei Icoane. Această practică a intrat şi în tradiţia liturgică a Bisericii româneşti. Sărbătoarea a fost introdusă pentru prima dată în ediţia Mineiului pe luna iulie, tipărit la Mănăstirea Neamţ, în anul 1910. De mai bine de 150 de ani, în capitala Moldovei, minunea este retrăită şi făcută prezentă prin slujbele făcute în cinstea Maicii Domnului Prodromița.

Și în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în zilele de 11 si 12 iulie a.c. au loc slujbe în cinstea Maicii Domnului Prodromița, la Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" din Roman și la Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Moinești, unde se află una dintre copiile fidele ale acestei icoane.

Manifestările dedicate cinstirii Maicii Domnului au început la Moinești ieri, 11 iulie, de la ora 19, cu oficierea slujbei de Priveghere și au continuat astăzi, marți, 12 iulie, de la ora 8, cu oficierea Slujbei Ceasurilor, a Acatistului Maicii Domnului Prodromița și a Sfintei Liturghii.

La Roman, la Biserica închinată Sfântului Nicolae, astăzi, 12 iulie, la ziua de prăznuire, de la ora 19 se va oficia Acatistul Maicii Domnului Prodromița. Părintele protopop Dragoș Munteanu, ne-a vorbit despre motivul care l-a îndemnat să nu treacă cu vederea ziua de prăznuire a „Prodromiței”: „În pelerinajul făcut la Muntele Athos, am avut bucuria duhovnicească să mă închin în fața acestei sfinte și unice icoane făcătoare de minuni și să privesc îndelung minunatele chipuri ale Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, observând și detaliul extraordinar care constă în lipsa urmelor penelului pe chipurile reflectate în icoană. La Prodromu, prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de toată noaptea. În cinstea acesteia am decis să facem și noi, la Biserica „Sf. Nicolae” din Roman, slujba Acatistului Maicii Domnului Prodromița, chiar în ziua prăznuirii acesteia.”.

 

Frânturi din istoria unei minuni

Deşi icoana Prodromiței este atribuită iconarului român Iordache Nicolau din Iaşi, chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus au fost zugrăvite în urma unei minuni. Bătrânul pictor mărturiseşte întâmplarea pe un petec de hârtie, păstrat până astăzi la Prodromul: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit potrivnice, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei mătănii mari înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai voit a pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune“.

Îmbrăcată în argint, icoana Maicii Domnului este acum așezată în biserica mare a schitului dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

Imediat ce a sosit la Prodromu, acum 150 de ani, a vindecat un frate paralizat de la schitul românesc, informează site-ul doxologia.ro. Tot istoria prodromită scoate în evidenţă faptul că icoana îşi schimbă trăsăturile feţei după teritoriul unde se află. Dacă în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos a căpătat asemănări cu femeile din Grecia.

Din anul 1863 şi până astăzi, minunile făcute de această icoană i-au adus o mare popularitate, nu numai în Sfântul Munte, ci şi în întreaga Ortodoxie. Pentru că minunea a avut loc în ziua de cinstire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a ales ca sărbătoarea să fie prăznuită la 12 iulie, în preziua soborului Sfântului Arhanghel Gavriil. Legat de această nouă prăznuire, monahii prodromiţi au hotărât să se facă priveghere de toată noaptea, dând naştere, astfel, celui de-al doilea hram al schitului românesc.

Nu doar la Athos se cinsteşte această zi, ci şi în locul de naştere al Sfintei Icoane. Această practică a intrat şi în tradiţia liturgică a Bisericii româneşti. Sărbătoarea a fost introdusă pentru prima dată în ediţia Mineiului pe luna iulie, tipărit la Mănăstirea Neamţ, în anul 1910. De 150 de ani, în capitala Moldovei, minunea este retrăită şi făcută prezentă prin cel de-al treilea hram al Mănăstirii Bucium, citim pe site-ul portalului Doxologia. Aici, icoana a fost reprodusă în pictura din pronaos, dar şi în icoana împărătească din catapeteasmă, informează doxologia.ro. (Mioara IGNAT)