Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a slujit duminică, 15 aprilie, la Gledin, în biserica din localitatea natală a Sfântului Ierarh Pahomie. La slujbă a fost prezentă și o delegație din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sfântului român canonizat acum 12 ani şi sărbătorit în fiecare an în data de 14 aprilie.
În cuvântul său, Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre importanța smereniei în viața creștinului, afirmând faptul că „smerenia ne înalță și ne ajută să ne găsim locul nostru”. În continuare, Ierarhul a evocat cele două mari personalități duhovnicești pomenite duminică în Biserica Ortodoxă, evidenţiind atitudinea smerită a Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin și pocăința sinceră a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șieu, dirijat de Vasile Zbâncă. Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat părintelui paroh Ioan Titieni „Crucea Arhiepiscopală”.
La sărbătoarea localității au fost prezenți fiii satului, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, oficialități locale, județene și centrale. De asemenea, la slujbă a fost prezentă o delegație din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, condusă de arhim. Andrei Ioniță, care, la final, a transmis cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.