În data de 12 iulie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohia Păncești din Protopopiatul Sascut a fost săvârșită slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului-Prodromița, urmată de susținerea unei cateheze despre cinstirea sfintelor icoane.
Alături de credincioșii din Parohia Păncești prezenți la slujba acatistului au participat și copiii incluși în programul Școlii de vară „Vacanță în tinda bisericii” desfășurat în Parohiile Sascut Sat și Conțești din Protopopiatul Sascut, în perioada 03-16 iulie, care au venerat icoana Maicii Domnului-Prodromița așezată spre închinare în această biserică închinată Adormirii Maicii Domnului.
Cu acest prilej, după săvârșirea slujbei acatistului a urmat susținerea unei cateheze despre cinstirea sfintelor icoane de către părintele protopop Ioan Negoiță care a prezentat și istoricul Icoanei Maicii Domnului-Prodromița din biserica din Păncești, reproducere fidelă a celei originale din Sfântul Munte Athos. La final, tinerii prezenți au adresat întrebări legate de cinstirea sfintelor icoane și despre valoarea religioasă a icoanelor făcătoare de minuni venerate de credincioși, precum și despre prezența Icoanei Maicii Domnului-Prodromița în bisericile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Icoana Prodromița este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, ea fiind zugrăvită în chip minunat, prin dumnezeiasca rânduire. Icoana a fost zugrăvită în chip minunat în anul 1863, de către zugravul Iordache Nicolau în Mănăstirea Bucium de lângă Iași. În acel an, părinții Nifon și Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos, venind în țară pentru trebuințele schitului, aveau in inima lor o mare dorință pentru o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să fie așezată în biserica cea nouă, după cum mai toate mănăstirile Sfântului Munte au câte o icoană făcătoare de minuni.
Icoana din biserica de la Păncești este o copie a celei de la Prodromu, executată în anul 1906 în atelierele Mănăstirii românești Prodromu din Muntele Athos, așa după cum reiese din inscripția de la baza ei și s-a reușit dobândirea acestui odor prin mijlocirea monahului Varlaam Gavrilă, originar din Păncești și viețuitor la schitul Prodromu în acea vreme.
(Pr. Ioan Negoiță)