Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, miercuri 9 martie 2016, în ziua prăznuirii sfinților 40 de mucenici din Sevastia, preoții coordonatori ai Cercurilor Pastorale din Protopopiatul Bacău s-au reunit în sobor sub protia părintelui protoiereu Costică Busuioc pentru a săvârși Taina Sfântului Maslu în Parohia Bibirești împreună cu preoții din parohiile învecinate.
În cadrul acestui eveniment, din binecuvântarea chiriarhului, a fost demarat și proiectul școlar “Daruri de la noi pentru voi”, care face parte din protocolul încheiat între Parohia Bibirești și Școala “Preot iconom stavrofor Pavel Savin” din Bibirești.
La invitația părintelui Daniel Pruteanu, preot paroh al bisericii din Bibirești și coordonator al Cercului pastoral, alături de preoții slujitori, au fost prezente și cadrele didactice împreună cu elevii care au dăruit mamelor creștine flori și felicitări confecționate de copii. Cu acest prilej, părintele protoiereu a dat citire poemului ”Inimă de mamă” - alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și dedicat mamelor cu prilejul zilei de 8 Martie. Alături de flori și felicitări, fiecare dintre cei prezenți au primit din partea părintelui protopop “gândul cel bun și binecuvântat pe care IPS Părinte Ioachim l-a așezat în scris pentru mame”.
În cuvântul său, părintele Protopop a vorbit despre ”viața și martiriul celor 40 de mucenici din Sevastia, o comunitate de mărturisitori care au arătat cât de importante sunt și mai ales ce roade aduc unitatea în credință și puterea rugăciunii în comun; [...] rugăciunea de obște are o și mai mare putere atunci când ne rugăm împreună, mărturisind pe Hristos!”
Rugăciunea pentru tămăduire sufletească și trupească s-a împletit cu slujba de pomenire a părintelui profesor doctor Constantin Leonte care și-a mutat Liturghia în cer. ”O ultimă liturghie a fost, de fapt, și martiriul celor patruzeci de mucenici care au arătat cât de importante sunt unitatea în credință și puterea rugăciunii în comun, prin care ne apropiem și mai mult pășind în taina Învierii Domnului Iisus Hristos”.
Despre Sfinții 40 de mucenici (soldați creștini din Legiunea XII Fulminata care staționa în Armenia, condamnați la moarte, fiind lăsați să înghețe în lacul Sevastia din Armenia pentru că au refuzat să aducă sacrificii zeilor și să venereze statuile împăraților romani) au cuvântat ”mari dascăli ai lumii și ierarhi” precum Sf. Vasile cel Mare sau Sf. Grigorie de Nyssa, care au rostit omilii memorabile, dar și Sf. Efrem Sirul care, în imnele și cuvântările sale, subliniază realitatea și pilda mărturisitoare a martiriului celor 40 de mucenici. (Pr. Olteanu Ciprian)