Marți, 18 februarie 2020, a avut loc la Parohia Lespezi, Protopopiatul Buhuși, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și în prezența părintelui protopop Vasile Cozma, întrunirea preoților din Cercul pastoral nr. 4 „Sf. Ioan Gură de Aur”.
Părintele protopop a săvârșit Sfânta Liturghie alături de soborul preoților prezenți la acest eveniment și de credincioșii din Parohia Lespezi.
În cuvântul de învățătură părintele Protopop a transmis în primul rând binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru acest eveniment, apoi a vorbit despre Liturghia (formularul liturgic) alcătuit de Sf. Ioan Gură de Aur în sec al IV-lea, despre puterea cuvântului ziditor transmis de marele ierarh, precum și transpunerea mesajului predicii sfântului Ion Gură de Aur în viața și predica preotului de astăzi într-o lume secularizată.
Gazda evenimentului a fost părintele Botezatu Radu, care a prezentat o scurtă monografie a comunei Gârleni, istoricul satului Lespezi, precum și istoricul celor două biserici existente: bisericuța din lemn cu hramul Sf. Ierarh Nicolae construită între anii 1772 – 1773 și a bisericii parohiale cu hramul Sf. Cuv. Parascheva zidită între anii 1996 – 2011. În acest context au fost evocați ctitorii celor două biserici precum și preoții care au slujit această comunitate, între care amintim pe preotul Negru Cezar și pe preotul Lazăr Toader.
Părintele protopop a apreciat activitatea pastoral – misionară și administrativă din această comunitate mică, dar dinamică, unde s-a reușit ca într-un timp foarte scurt să se realizeze importante lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult prin grija părintelui Botezatu Radu și a credincioșilor.
Tot acum a fost săvârșită și slujba de pomenire a preoților care au slujit în această comunitate, a ctitorilor și a tuturor celor care s-au ostenit la ridicarea bisericii parohiale.
Aceasta a fost prima întrunire de cerc pastoral din anul 2020 în Protopopiatul Buhuși, urmând ca în perioada următoare să se reunească și preoții din celelalte cercuri pastorale.