În seara zilei de 7 noiembrie a.c, de la orele 17.00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc în Parohia ,,Izvoarele”, din Protopopiatul Bacău, întrunirea preoților cercului pastoral ,,Dumitru Fecioru”. Sub protia părintelui protoiereu Costică Busuioc, părinții slujitori au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. Prin harul lui Dumnezeu, după rânduială, s-au adus rugăciuni pentru cei vii și pentru cei repauzați.
Întrunirea a fost urmată de citirea unui referat axat pe activitatea Patriarhului Justinian, dar și pe martiriul credincioșilor și preoților ortodocși care au suferit în perioada comunismului. Referatul a fost prezentat de către părintele Deacu Ionuț, paroh al Parohiei ,,Izvorul Tămăduirii”, din Bacău.
În continuare, părintele protoiereu Costică Busuioc a evocat greaua misiune a Bisericii Ortodoxe și a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, pentru apărarea ființei creștine, cu orice risc.
Părintele Ciprian Cloșcă, parohul parohiei ,,Izvoarele”, în calitate de gazdă, a mulțumit, la final, părintelui protoiereu pentru aleasa slujire, părintelui referent, preoților prezenți, dar și credincioșilor care au participat la această frumoasă activitate, în preambulul hramului bisericii parohiale ”Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”.
(pr. dr. Ciprian Cloșcă)