În seara zilei de 15 martie, a avut loc la Sediul Protopopiatului Onești o ședință informativă pe tema concursului „Centenar, Jertfă și Recunoștință”.
La ședința prezidată de pr. Protoiereu Ioan Bârgăoanu, la care au participat preoți și cadre didactice din protopopiat, s-a definitivat structura concursului și s-a discutat despre modul în care se vor implica Biserica și Școala în desfășurarea lui.
Concursul ce se va desfășura în perioada lunilor martie-aprilie 2018 vine ca o nouă modalitate de dialog cu tinerii din școlile și liceele din municipiul Onești pe tema trecutului și, mai ales, a receptării adevărului istoric.
La 100 de ani de la Marea Unire din 1918, tinerilor li s-a propus să își evidențieze patriotismul și recunoștința față de înaintași prin creativitate, prezentată într-o manieră cultural-artistică. Structurat pe mai multe secțiuni, cum ar fi: prezentare de eseuri, pictură, poezie, cântec, creații hand made sau ppt, concursul își dorește să prezinte ideea unirii și unității românilor în diverse moduri.
În încheiere, s-au prezentat de către părintele Ioan Bârgăoanu și alte activități pe care Protopopiatul Onești, împreună cu partenerii care reprezintă societatea civilă, le va desfășura, în Anul Omagial al unității de credință și de neam, și al făuritorilor Marii Uniri.
Pr. Andrei-Silviu Neicu, referent al Protoieriei Onești