Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim și cu îndrumarea Protoieriei Bacău, s-au desfășurat în această perioadă activitățile specifice vârstei copilăriei, sub egida „Bucuria copiilor în lumina Învierii lui Hristos”, la Biserica „Învierea Domnului” din Bacău. Activitățile au început cu Sfânta Liturghie din ziua de duminică, 30.05.2021, atunci când copiii, participând activ la slujbă, au cântat la strană cântări liturgice și calofonice spre bucuria și încântarea tuturor deopotrivă, preoți și enoriași.
Programul de activități dedicate exclusiv copiilor a debutat de la ora 14.00, în biserica mare cântând cu toții „Hristos a înviat” și rostind rugăciunile pentru binecuvântarea activităților. În curtea bisericii au fost organizați în patru grupe în funcție de vârsta lor și au fost desfășurate activități și jocuri de cunoaștere, distractive și educative.
Au fost împreună 60 de copii și 26 de părinți, preoții parohiei și 12 voluntari, actori și cântăreți, trăind clipe de neuitat pentru sufletele copiilor, dar și pentru toți ceilalți participanții, până după ora 16.00.
În cele peste o sută de minute de bucurie petrecute prin joc, mișcare, muzică și voie bună, copiii au beneficiat de implicarea cu dedicație a doi actori de la Teatrul Municipal și de la Teatrul de Animație din Bacău, domnul Valentin Bolat și doamna Alina Vasilica Neagu, precum și de vocea binecunoscutei interprete de muzică clasică Aura Marcu. Împreună cu aceștia, au intrat cu toții în „Lumea minunată” a copilăriei învățând cântece dedicate frumoasei vârste a inocenței și făcând cunoștință cu personaje de poveste.
Cu nostalgia celor mai frumoase momente ale zilei, cei prezenți au mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea dăruită și harul revărsat peste toți cei prezenți, apoi au fost dăruite copiilor cele pregătite cu drag de preoții și enoriași.
Câțiva dintre copii au dorit cu toată inima să se încadreze în programul liturgic duminical al bisericii, și de la ora 17.00 au citit Acatistului Învierii Domnului, alături de preotul rânduit. De la ora 17.30 au fost captivați de cateheza despre Sfânta Proscomidie, descoperind cele mai de taină și mai profunde acte liturgice.
În ziua de marți, 1 Iunie 2021, ora 11.00, la invitația adresată de actorii implicați în program, copiii au răspuns cu bucurie la piesa de teatru ”Regele mincinoșilor” de la Teatrul de vară „Radu Beligan” din Bacău.
Considerând că toți copiii au dreptul la bucurie și la dragostea celor din jur, Parohia „Învierea Domnului” a adus bucuria și dragostea și copiilor mai puțin fericiți de la Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul”, unde sunt găzduiți 51 de copii și tineri cu dizabilități, prin oferirea de dulciuri, fructe și jucării.
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru revărsarea bunătății Sale asupra noastră, a tuturor, și mulțumim celor implicați cu atâta dăruire, având încredințarea și susținerea că astfel de activități vor continua în comuniune deplină de dragoste, bucurie și împlinire, îmbrățișați fiind de harul, dragostea și părtășia Preasfintei Treimi”, a spus părintele paroh.