Providența a rânduit ca a doua zi după pomenirea Sfântului Apostol Andrei, pe 1 Decembrie, să sărbătorim ziua națională a tuturor românilor, care amintește de Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România și de Proclamația de la Alba Iulia. Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari, fiind una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.

Este firesc ca sărbătoarea de cu o zi înainte a Bisericii să se îngemăneze cu cea a Statului, căci aceste două instituții, Biserica și Statul s-au identificat,  s-au contopit în decursul istoriei noastre bimilenare, într-o unitate de nezdruncinat ce a dat identitate acestui popor binecuvântat de Dumnezeu.

         Dacă în această zi scrisă cu litere de aur în conștiința națională a acestui neam, ne aducem aminte, cu venerație și recunoștință, de făuritorii României din 1918, nu trebuie să uităm nici că Biserica, prin smeriții ei slujitori de altă dată, și-a adus contribuția sinceră și totală la pregătirea, și apoi la realizarea unirii statale. Dacă atâtea veacuri n-a existat o unitate politică a românilor de pretutindeni, așezați de Dumnezeu în spațiul mioritic de pe ambele versante ale Carpaților, din cauza vitregiei timpurilor, în schimb am avut o unitate de cultură și credință, care s-a menținut mereu vie prin prezența misionară a Bisericii.

         De aceea, pentru noi, românii, ziua de astăzi nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire a corifeilor ce au înfăptuit Marea Unire într-un singur stat, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu și a conștiinței strămoșilor nostri, de a lupta în continuare pentru apărarea identității spirituale și naționale a acestui popor și de a rămâne cu recunoștință în aceiași unitate pentru care generații întregi de români s–au jertfit.

În contextul noilor mutații socio-politice mondiale, al migrației românilor în căutarea unui loc de muncă și al secularizării, îndemn pe toți fiii și fiicele duhovnicești ai Eparhiei Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, să nu uite niciodată că poartă pe umeri crucea demnității acestui neam răstignit de multe ori în istoria sa și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice.

În fiecare colț de țară bate o inimă de român care își plânge în rugăciune străbunii eroi ai neamului nostru, iar fiecare glas înălțat către Dumnezeu este mărturia binecuvântată că darul libertății naționale de astăzi este întruchiparea unui ideal la care au visat și pentru care au luptat străbunii noștri. Să nu precupețim niciun efort în a arăta că generația de astăzi a României întruchipează acest ideal, purtând cu demnitate numele țării pe care îl rostea căzând secerat pe câmpul de luptă soldatul român.

Cu prilejul acestei mari sărbători pentru națiunea română, rog pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această zi și să ajute poporul român în realizarea tuturor aspirațiilor nobile de pace, prosperitate și bună înțelegere.

Binecuvântată fii Românie!
La mulți ani!